Kiss Music News

Dr. Dre divorţează după 24 de ani de căsnicie! Ce avere colosală are de împărțit rapperul cu soția sa

Rapperul Dr. Dre și Nicole Young își spun „adio!” după 24 de ani!

După aproape un sfert de veac, rapper-ul Dr. Dre și soția lui, Nicole Young, își spun „adio!”. Se pare că Nicole a fost cea care a luat hotărârea și a depus actele de divorţ la Curtea Superioară din Los Angeles. Motivul? Oficial, soția artistului a invocat clasicele motive ireconciliabile.

Dincolo de acest lucru, trebuie menționat faptul că cei doi nu au un contract prenuptial semnat. Astfel, Nicole poate pretinde o sumă frumuşică din averea de 800 de milioane de dolari a lui Dre.

În 2015, artistul, pe numele său real Andre Romelle Young, în vârstă de 55 de ani, a fost numit de către Forbes cel mai bogat muzician din lume, graţie muncii de producător muzical, dar şi în urma vânzării brandului său de căşti wireless Beats către Apple.

Dre și Nicole s-au căsătorit în 1996, pe 25 mai şi au împreună doi copii pe Truice, în vârstă de 23 de ani şi Truly, de 19 ani. Cel mai recent, soţii au fost văzuţi împreună în luna februarie, la prezentarea de modă a lui Tom Ford. Vestea divorțului a luat prin surprindere pe toată lumea, chiar și pe Dre, potrivit apropiaților săi.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.