Cool Stuff

Cele mai controversate săruturi de la Hollywood

Iată care au fost cele mai controversate săruturi de la Hollywood!

Pe marile ecrane am văzut tot felul de săruturi și povești de dragoste controversate, însă, astfel de întâmplări au loc și în viața reală, iar de multe ori celebritățile sunt surprinse în ipostaze nepotrivite, alături de membri ai familiei sau prieteni. 

Britney Spears și Madonna

Sărutul dintre Britney Spears și Madonna va rămâne cu siguranță în istoria premiilor muzicale. Cele două dive s-au sărutat în fața tuturor, în timpul unui moment muzical, susținut pe scena de la MTV VMA, în 2003.

Angelina Jolie și fratele ei

În 2000, Angelina Jolie a câștigat Premiul Oscar pentru „Cea mai bună actriță în rol secundar”, iar aceasta a ales să marcheze momentul cu un sărut controversat. Actrița și-a sărutat fratele în fața tuturor, iar publicul a fost șocat. Nimeni nu se aștepta ca între cei doi frați să existe o asemenea relație.

Will Smith și un reporter

Un reporter rus a încercat să îl sărute pe Will Smith, chiar în timpul unui interviu. Actorul se afla la Moscova, la premiera filmului „Men In Black 3”, iar un reporter a încercat să îl pupe pe obraz, iar ulterior să îl sărute pe buze. Will Smith a fost vizibil deranjat de gestul jurnalistului, iar acest lucru se poate observa și în fotografii.

 

Michael Douglas și tatăl său

Anul trecut, actorul Michael Douglas a fost premiat cu o stea pe Hollywood Walk of Fame, pentru cei 50 de ani de activitate în industria filmului. Cu această ocazie, actorul a participat la o ceremonie, special organizată în onoarea sa, iar înainte de a susține un discurs, Michael Douglas și-a sărutat tatăl, pe regretatul actor Kirk Douglas.

David Beckham și fiica sa

David Beckham a fost aspru criticat după a fost fotografiat în timp ce își săruta fiica, în vârstă de șapte ani, în timpul unui meci de fotbal. Cei doi se aflau în tribune, urmărind un meci de fotbal feminin, iar la un moment dat, fotografii i-au surprins într-un moment nepotrivit.

Richard Gere și Shilpa Shetty

Publicul indian nu a fost prea mulțumit de încercarea lui Richard Gere de a o săruta pe Shilpa Shetty, în timpul unui eveniment caritabil din New Delhi. Starul din „Pretty Woman” a încercat să o surprindă pe Shilpa, cu un sărut, însă momentul a fost unul nereușit.

Adrien Brody & Halle Berry

În 2008, Adrien Brody a câștigat Premiul Oscar pentru „Cel mai bun actor”, după ce a jucat în filmul „The Pianist”. Acesta a profitat de momentul în care Halle Berry i-a oferit trofeul, iar Brody a sărutat-o pasional pe frumoasa actriță.

Foto: Express UK, The Sun

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.