Kiss Music News

Încă un artist diagnosticat cu COVID-19. Ce le-a transmis J Balvin fanilor!

J Balvin a dezvăluit că a fost testat pozitiv cu COVID-19!

J Balvin a anunţat joi, cu prilejul acordării Premiilor Juventud, că se recuperează după ce a fost diagnosticat cu coronavirus. El a declarat că boala „l-a afectat serios”, motiv pentru care a trimis un mesaj de avertisment.

Artistul a mulțumit pentru premiul obținut, prin intermediul unui mesaj video transmis din vila sa din oraşul columbian Medellín. În cadrul aceluiași clip, artistul a spus că a trecut „prin zile grele” şi „foarte complicate”. El a ținut să precizeze că pandemia „nu este o glumă şi nici o poveste mediatică”, lansând un apel prin care îi îndeamnă pe tineri să se ferească.

J.Balvin a primit premiul pentru cel mai bun mesaj al unui videoclip. Este vorba despre piesa „Rojo”, ce spune povestea dureroasă a unui bărbat care moare într-un accident de maşină provocat de scrierea unui SMS, în timp ce se îndrepta spre spitalul unde urma să asiste la naşterea fiicei sale.

Ediţia din 2020 a Premiilor Juventud este prima gală de decernare a trofeelor care se realizează în timpul pandemiei, fiind desfășurată în Miami.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.