Cool Stuff

Ce filme și seriale poți să vezi pe gratis, pe Netflix

Chiar dacă nu ești abonat Netflix, acum poți urmări pe gratis câteva filme și seriale, pe celebra platformă.

Chiar dacă nu ești abonat Netflix, acum poți urmări pe gratis câteva filme și seriale, pe celebra platformă. 

În luna februarie Netflix a difuzat pe gratis filmul „To All the Boys I've Loved Before”, pentru a-i convinge pe cei care încă nu au abonament pe plaformă, să își facă unul, pentru a putea urmări a doua parte a filmului - „P.S. I Still Love You”.

Acum, Netflix vine cu o nouă ofertă pentru cei care încă nu și-au făcut abonament pe platformă și le oferă acestora câteva titluri noi, pe care le pot urmări pe gratis. Vorbim despre filmul „Bird Box”, cu Sandra Bullock, despre comedia „Murder Mystery” cu Adam Sandler și Jennifer Aniston, dar și despre producția „The Two Popes”, care a fost nominalizată la Premiile Oscar.

De asemenea, acum poți urmări pe Netflix, fără abonament, și serialele Stranger Things, Grace & Frankie, dar și Elite.

Iată mai jos lista completă a filmelor pe care le poți urmări acum pe Netflix, fără să plătești abonament!

Grace and Frankie

„Grace and Frankie” este un serial care vorbește despre noi începuturi și, mai ales, despre importanța prieteniei la orice vârstă. Serialul pornește de la o imensă trădare: Grace (Jane Fonda) și Frankie (Lily Tomlin) sunt părăsite de soții lor, Robert (Martin Sheen) și Sol (Sam Waterston) care au avut în secret o relație de mai bine de 20 de ani.

Cei doi divorțează de nevestele lor pentru a-și oficializa relația, după ce peste ocean a fost legalizată căsătoria între persoanele de același sex. Rămase singure, cele două femei se refugiază în casa de vacanță comună și, după foarte multe certuri și drame, devin cele mai bune prietene.

Stranger Things

Într-un orășel mic, unde toată lumea se cunoaște personal, un incident ciudat lansează un lanț de evenimente ce conduc la dispariția unui copil. Agenții guvernamentale secrete și forțe supranaturale întunecate, aparent răuvoitoare, ajung în oraș, în timp ce câțiva localnici încep să înțeleagă că există ceva înfricoșător în orașul lor pașnic.

QUIZ: Cu ce personaj din „Stranger Things” semeni în funcție de zodia ta?

Love Is Blind

„Love Is Blind" este un reality show, bazat pe un experiment social. În cadrul acestei competiții, concurenții își acordă șansa de a se îndrăgosti de cineva, pentru personalitatea acelei persoane, fără să ia în calcul aspectul fizic.

The Boss Baby: Back in Business

„The Boss Baby: Back in Business” este un serial de animație, produs de DreamWorks Animation, care continuă aventurile personajelor din filmul „The Boss Baby”, produs în 2017.

Bird Box

Atunci când o forță misterioasă distruge o mare parte din populația planetei, un singur lucru este sigur: cei care o văd își pierd viața. Malorie găsește iubirea, speranța și șansa unui nou început, însă toate acestea se vor destrăma. Trebuie să își ia cei doi copii și să meargă de-a lungul râului, în căutarea singurului adăpost care mai există. Pentru a supraviețui, aceștia trebuie să își acopere ochii și să pornească într-o periculoasă călătorie de două zile. 

When They See Us

Miniseria regizată de Ava DuVerney, poate cea mai importantă voce feminină a comunităţii cineaştilor de culoare de la Hollywood, ne arată ce s-a întâmplat în aprilie 1989 după ce o femeie caucaziană care alerga în Central Park din Manhattan a fost agresată cu bestialitate. Povestea se concentrează pe experienţele extreme ale celor cinci adolescenţi de culoare acuzaţi arbitrar de faptă.

Murdery Mystery

Un polițist din New York și soția lui pleacă într-o vacanță în Europa pentru a-și reîmprospăta relația, însă sfârșesc fugind de autorități după ce le este înscenată uciderea unui miliardar vârstnic.

CITEȘTE: Pe Adam Sandler l-ai văzut într-o mulțime de filme, dar uite cum arată soția sa! Cei doi sunt căsătoriți de 17 ani

Our Planet

Bucură-te de splendoarea locului extraordinar care ne este tuturor cămin. Folosind tehnologie de ultimă oră, documentarul „Our Planet” a fost filmat în întregime în format Ultra HD în peste 50 de țări. De la junglele exotice la adâncul oceanelor, descoperă ceea ce ne leagă pe toți. 

Elite

Las Encinas este cea mai exclusivistă și apreciată școală din Spania, unde elitele țării își trimit copiii să studieze. Tot aici ajung să studieze și trei tineri din clasa de mijloc, după ce școala acestora se dărâmă, iar Consiliul Local decide să distribuie elevii în celelalte instituții școlare aflate în zonă. Cei trei tineri credeau inițial că sunt norocoși, însă vor afla în curând că nu totul e așa cum pare.

Diferențele dintre cei care care au totul și cei care nu au nimic de pierdut duc la o crimă, al cărei autor ar putea fi oricine se află în preajma elitei din Las Encinas.

QUIZ: Cu ce personaj din „Elite” semeni în funcție de zodie!

The Two Popes

Frustrat în legătură cu direcția în care merge biserica, Cardinalul Bergoglio (Jonathan Pryce) cere Papei Benedict (Anthony Hopkins) permisiunea de a se retrage în 2012. Cu toate acestea, deși se va confrunta cu scandaluri și nesiguranțe, Papa Benedict propune o întâlnire cu cel mai dur critic al său și viitorul succesor al Romei pentru a-i dezvălui un secret care va zgudui Biserica Catolică din temelii. În spatele zidurilor Vaticanului, începe lupta între tradiție și progres, vină și iertare, iar acești doi bărbați complet diferiți discută elemente din trecuturile lor, cu scopul de a găsi un teren comun și de a construi un viitor pentru milioane de credincioși din toată lumea.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.