NEWS

Dwayne Johnson a dezvăluit că el și familia sa au fost infectați cu COVID-19

Dwayne "the Rock" Johnson a anunțat printr-o postare pe Instagram, că atât el, cât și familia sa, au fost diagnosticați cu Covid-19.

Dwayne "the Rock" Johnson a anunțat printr-o postare pe Instagram, că atât el, cât și familia sa, au fost diagnosticați cu Covid-19, în ciuda faptului că au fost cu toții extrem de „disciplinați”.

Fostul luptător, soţia lui, Lauren, şi fiicele Jasmine şi Tiana, în vârstă de patru, respectiv doi ani, au contractat virusul în urmă cu aproximativ două săptămâni şi jumătate de la prieteni foarte apropiaţi care, la rândul lor, nu ştiau că sunt infectaţi.

Vă pot spune că asta a fost una dintre cele mai mari şi dificile provocări pe care le-am îndurat ca familie”, a spus el.  

Actorul, în vârstă de 48 de ani, a afirmat că rezultatul pozitiv al testelor a fost ca „o lovitură în stomac”. El a precizat că membrii familiei sale nu mai sunt contagioşi. „Mulţumită lui Dumnezeu, suntem sănătoşi”.

În general, acest virus nu are un efect puternic asupra copiilor. Fetițele mele, Jas și Tia, au avut doar o ușoară durere de gât, care a durat câteva zile, însă apoi s-au simțit normal, iar acum totul este în regulă. Însă pentru mine și pentru soția mea, Lauren, simptomele au fost mai severe”, a dezvăluit Dwayne Johnson.

Prioritatea mea este să îmi protejez mereu familia. (...) Asta nu are nimic de-a face cu politica. Poartă-ţi masca. Este ceva real. Şi este lucrul corect ce trebuie făcut”.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.