NEWS

Ești iubitor de animale? Uite cum le poți oferi o șansă la o viață normală, urșilor care au fost ținuți în captivitate

Oferă o a două șansă urșilor bruni, oferind o donație sau o sponsorizare pentru AMP Libearty Zărnești!

Chiar și în 2020, în România și în alte țări ale Europei de Sud-Est, există din nefericire în continuare urși ținuți captivi, în condiții greu de imaginat. Sunt animale născute libere, a căror existență a fost schimbată de oameni, în mod brutal și nedrept. 

Sub sloganul „A DOUA ȘANSĂ e în mâinile tale!”, campania inițiată de AMP Libearty Zărnești se adresează tuturor iubitorilor de animale, care pot susține financiar activitatea asociației, pentru întreținerea urșilor care trăiesc acum în sanctuar, dar și pentru eforturile de salvare a urșilor, care sunt în continuare prizonieri.

Oferă o a două șansă urșilor bruni, oferind o donație sau o sponsorizare. Află mai multe detalii aici - http://sansaursi.ro/.

AMP Libearty Zărnești, sanctuarul urșilor bruni eliberați din captivitate, a fost creat în 2005, cu scopul de a acorda acestor animale șansa la o viață normală, departe de gratiile care le-au marcat existența.

FOTO: Romanian Journeys

Smulși din propria casă, ținuți captivi ani la rând, maltratați pentru a învăța „trucuri”, folosiți ca sursă de câștiguri imorale de diferiți patroni de restaurante, hoteluri, persoane fizice sau circuri, urșii care au ajuns în Sanctuarul de la Zărnești au primit A DOUA ȘANSĂ.

În 15 ani, peste 130 de urși au găsit aici o nouă casă și s-au readaptat paradisului natural pe care îl pierduseră fără voie. În plus, AMP Libearty reprezintă o declarație nerostită  de libertate a animalelor sălbatice ținute captive în mod ilegal, AMP (Asociația Milioane de Prieteni) fiind organizația care a militat permanent pentru schimbarea legislației și pentru instituirea de pedepse penale pentru autorii acestor fapte.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.