Tarkan continuă să fie un idol în țara lui de origine chiar și astăzi, când se apropie de vârsta de 50 de ani. Celebrul artist, în vârstă de 48 de ani, este singurul cântăreț din Turcia care încă susține concerte cu casa închisă, și care continuă să lanseze hituri pe bandă rulantă.
Tarkan a devenit faimos odată cu piesa „Şımarık”, lansată în urmă cu 23 de ani. Iar apoi, acesta a cucerit întreaga Europă cu hitul „Şıkıdım (Shake), care a făcut valuri şi în România.
Tarkan este unul dintre puținii artiști europeni care au reușit să aibă succes fără să cânte în limba engleză. În plus, show-urile sale au fost lăudate în întreaga lume, iar impactul său asupra industriei muzicale din Turcia a fost comparat de Washington Post cu succesul lui Elvis, din Statele Unite. De asemenea, fondatorul Atlantic Records l-a descris pe Tarkan ca fiind unul dintre cei mai buni interpreți din lume.
În 2007, odată cu albumul Metamorfoz, Tarkan a devenit cel mai bine vândut artist turc din Europa, reuşind să vânda peste un sfert de milion de albume în primele două săptămâni de la lansarea oficială a discului.
Tarkan, tătic la 46 de ani
Se pare că lui Tarkan îi merge bine și pe plan personal. Deși la începutul anilor 2000 existau zvonuri conform cărora artistul ar fi fost, de fapt, homosexual, acestea s-au dovedit a fi false. Acum patru ani, Tarkan s-a căsătorit cu cea care i-a fost iubită încă din anul 2011, Pınar Dilek, o fană pe care artistul a întâlnit-o la un concert de-al lui. Iar în 2018, cei doi au devenit părinții unei fetițe, Lidya.












































