Cool Stuff

FOTO | Ai urmărit „Two and a Half Men”? Ce mai fac actorii la cinci ani de la terminarea serialului

Cum arată și ce mai fac actorii din „Two and a Half Men” acum.

„Two and a Half Men” a fost unul dintre cele mai de succes seriale de comedie difuzate de CBS, care a cucerit publicul încă de la început. Producția a ajuns și la noi și probabil nu este nimeni care să nu-și amintească de Charlie Harper, Alan Harper sau de micuțul Jake, care acum este adult în toată firea.

Iată cum arată acum actorii, la cinci ani de la terminarea serialului și ce au mai făcut în aceatsă perioadă!

Charlie Sheen

Charlie Sheen l-a interpretat pe Charlie Harper în primele 8 sezoane ale serialului, care a avut în total 12. Cunoscut pentru consumul de alcool și droguri, actorul a reușit să fie dat afară din distribuție după un conflict cu producătorul show-ului, Chuck Lorre. Ulterior, el a intrat la dezintoxicare, iar în 2015 a anunțat că a fost testat pozitiv cu HIV și se pare că în ultimii trei ani, a stat departe de substanțele interzise.

În 2012, Charlie Sheen a revenit pe micile ecrane în „Anger Management”, care a rulat pe FX timp de două sezoane. De asemenea, a mai avut câteva apariții în „Scary Movie 5”, „The Big Bang Theory” și „CSI: Crime Scene Investigation”.

Ashton Kutcher

Ashton Kutcher s-a alăturat serialului în sezonul nouă, după ieșirea furtunoasă a lui Charlie Sheen și a rămas până la sfârșit. El a jucat rolul miliardarului Walter Schmidt, care a cumpărat casa lui Charlie Harper după moartea personajului.

De la terminarea serialului, actorul și-a împrumutat vocea pentru „Family Guy”, a apărut în „Shark Tank” și a devenit producător executiv și star al serialului „The Ranch”, difuzat de Netflix.

Jon Cryer

Dintre actorii care au interpretat rolurile principale, Jon Cryer este singurul care a jucat în toate cele 12 sezoane din „Two and a Half Men”. El a interpretat rolul lui Alan Harper, fratele lui Charlie, tatăl lui Jake și prieten al lui Walden.

De atunci, Jon a lansat o carte despre cariera sa și a apărut în „Mom”, alături de Ashton Kutcher în „The Ranch”, „NCIS”, „Robot Chicken” și „Lady Dynamite”.

Angus T. Jones

Cine nu și-l amintește pe adorabilul Jake? Angus T. Jones a interpretat „jumătatea” celor doi bărbați, pe fiul lui Alan. La vârsta de 17 ani, el a devenit cel mai bine plătit actor de televiziune, dar cu toate acestea, a părăsit show-ul. După o scurtă perioadă în care a luat-o pe un drum religios, Angus a revenit pentru a filma ultimul sezon, în 2015.

Ulterior, tânărul, acum în vârstă de 27 de ani, a urmat cursurile Universității din Colorado și i s-a alăturat lui Justin Combs la compania sa de divertisment. Ultimul său rol a fost în serialul „Horace and Pete”, în 2016.

Conchata Ferrell

Deși a avut doar un rol secundar, Conchata Ferrell a fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe din serial, iar rolul menajerei Berta i-a adus și două nominalizări la Premiile Emmy.

După „Two and a Half Men”, actrița a mai apărut în „Krampus”, „Grace and Frankie” și s-a reunit cu colegul de platou, Ashton Kutcher, în „The Ranch”. Din nefericire, ea a murit în urmă cu o lună, la vârsta de 77 de ani, din cauza unor complicații în urma unui stop cardiac pe care l-a suferit în luna iulie.

Marin Hinkle

Marin Hinkle, cea care a interpretat-o pe fosta soție a lui Alan, Judith, este in continuare una dintre cele mai bine cotate actrițe de la Hollywood. După încheierea show-ului, ea a apărut în „Jumanji: Welcome to the Jungle”, în „The Affair”, „Red Band Society”, „Madam Secretary”, „Homeland” și „Speechless”.

În prezent, actrița joacă în seria „The Marvelous Mrs. Maisel”, difuzată pe Amazon, câștigătoare a premiului Emmy.

Melanie Lynskey

Melanie Lynskey a devenit cunoscută datorită rolului lui Rose, vecina ciudată a fraților Harper.  După terminarea serialului, actița a mai jucat în „Sadie”, „Little Boxes” și „The Changeover” și în mai multe producțiie de televiziune printre care „Girlboss”, „Wet Hot American Summer: Ten Years Later”, „Summer Camp Island” și „Castle Rock”.

Amber Tamblyn

Amber Tamblyn s-a alăturat distribuției pentru ultimele două sezone, în rolul lui Jenny, fiica nelegitimă a lui Charlie. În 2016, a regizat și co-scris „Paint It Black” și, de când s-a încheiat comedia CBS, a apărut în „Community”, „Comedy Bang! Bang !”, „Lip Sync Battle” și „Drunk History”.

Holland Taylor

Holland Taylor a jucat în toate cele 12 sezoane din „Two and a Half Men” în rolul lui Evelyn, mama lui Alan și a lui Charlie. Actrița a fost destul de activă de când s-a încheiat serialul, apărând în „Mr. Mercedes”, „The Orville”, „Speechless” și „Good Behavior”.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.