NEWS

Olivia Wilde şi Jason Sudeikis s-au despărțit. Actorii au rupt logodna după șapte ani

Olivia Wilde şi Jason Sudeikis au împreună doi copii.

Olivia Wilde şi Jason Sudeikis vor merge pe drumuri separate.  Cei doi actori s-au despărţit după şapte ani de logodnă, potrivit revistei People. Ei au împreună și doi copii: un fiu, în vârstă de șase ani, Otis Alexander, şi o fiică, Daisy Josephine, de 4 ani.

Se pare că actorii și-au spus „adio!” de la începutul acestui an, însă abia acum au apărut informațiile în presă. „Despărţirea a avut loc la începutul acestui an”, a declarat o sursă apropiată cuplului. „A fost amicală şi s-a transformat într-o tranziţie către co-parenting. Copiii sunt prioritatea şi inima relaţiei familiei", a mai spus aceasta pentru sursa citată.

Cuplul a început relaţia în 2011, iar Jason a cerut-o în căsătorie pe iubita lui la puţin timp după vacanţa din 2012. Actrița tocmai ieșise dintr-un mariaj cu Tao Ruspoli, care s-a încheiat în 2011, iar noua relaţie cu actorul Jason Sudeikis i-a readus fericirea.

La acea vreme, Olivia Wilde povestea că viaţa ei sexuală a avut de suferit în timpul relației anterioare. „Mă simţeam de parcă vaginul meu ar fi murit. Ar fi fost anulat... poţi să-ţi minţi rudele în timpul mesei de Crăciun că eşti fericită, dar nu îţi poţi înşela propria intimitate. Nu este niciun motiv pentru care să îţi sacrifici feminitatea, nici măcar pentru un sentiment ciudat de responsabilitate faţă de o relaţie care nici măcar nu merge. Şi simt că sunt mult prea multe femei care fac asta", declara ea în 2012.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.