NEWS

Obiceiuri de Sfântul Andrei la români. Ce trebuie să faci pentru a te feri de strigoi și cum îți găsești alesul

Cum să fii pregătit pentru seara de Sfântul Andrei!

An de an, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, sute de mii de români îşi sărbătoresc onomastica. Sărbătoarea este trecută în calendarul creștin-ortodox cu cruce roșie și pe lângă aniversarea numelui, în această zi, românii respectă mai multe obiceiuri care s-au transmis din generație în generație.

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, un orășel mic de pe malul Ghenizaret și a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Acesta este cunoscut și sub numele de „cel dintai chemat al Domnului” pentru că l-a convins și pe fratele său, Petru, să i se alăture.

Tot el este cel care a mers în majoritate ținuturilor de lângă Marea Neagră, de la Dunăre și până în Crimeea să provăduiască Evanghelia. A ajuns mucenic, apoi a fost omorât lângă Corint, la Patras. A fost răstignit pe o cruce în formă de X care, ulterior, a devenit cunoscută sub numele de Crucea Sfântului Andrei.

Pentru români, Sfântul Andrei are o semnificație aparte. Se pare că acesta a petrecut o perioadă îndelungată în țara și este cunoscut drept „ocrotitorul României”.

Superstiții de Sfântul Andrei

Probabil una dintre cele mai cunoscute este aceea conform cărei, în seara de Sf. Andrei, spiritele ies în lume iar oamenii se apără de cele rele cu ajutorul vrăjilor și a usturoiului. Cei mai superstițioși spun că lupii încep să vorbească cu voce de om, spunând lucruri înfiorătoare, iar cei care vor fi mușcați de unul se vor transforma în vârcolaci.

Tot din spusele bătrânilor, se crede că în Ajun, apar strigoii –  ființe care au sufletul pedepsit pentru că au dus o viață nepotrivită sau pentru că au murit din cauza violenței.

Cum ne putem feri? Pentru ca spiritele să părăsească întreaga gospodărie, oamenii întorc toate vasele și cănile cu gura în jos, pun animalelor busuioc în mâncare și agheasmă în apă.

Obiceiuri de Sfântul Andrei

Încă din copilărie știm că usturoiului este folosit pentru alungarea spiritelor rele. Înainte de sărbătoare, românii ung cu usturoi pragul casei, ușile, geamurile și toate locurile pe unde ar putea intra acestea. Cei care locuiesc la țară pun usturoi chiar și în grajdurile animalelor.

Totuși, există și tradiții mai puțin înfricosătoare. Fetele care au vârsta măritișului își pun sub pernă un fir de busuioc pentru a-și visa iubitul. În plus, la miezul nopții, obișnuiesc să întoarcă cu gura în jos un ulcior de lut în care pun 3 cărbuni încinși. După aceea, ele rostesc o incantație pentru a-l cuceri pe iubitul cu care vor ajunge să se mărite.

Cele care vor să își afle ursitul, stau dezbracate între două oglinzi în timp ce țin în ambele mâini câte o lumânare aprinsă. În oglinda din spate, ea poate vedea fața ursitului, dar și scene din viitorul ei. De asemenea, cei care doresc să dezlege anumite enigme din trecutul lor, iau parte la un ritual în cimitir. Apoi, se spune că într-un vas cu apă sfințită, aceștia își vor vedea trecutul.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.