Dua Lipa a început anul cu un look fresh, pe coperta revistei Vogue. Artista apare pe copertă cu o tunsoare pixie și cu părul blond, iar fanii au fost impresionați de acest look. Chiar dacă este vorba de o perucă, acest hairstyle i se potrivește de minune celebrei cântărețe.

În cadrul aceleiași ședinte foto, Dua a avut parte de două look-uri diferite. Iar într-o serie de imagini, o putem admira pe artistă, purtând o perucă roz, cu bucle, și un costum albastru.

De asemenea, pe lângă ședința foto, Dua a acordat și un interviu revistei Vogue, în care a povestit despre iubitul ei, Anwar Hadid, dezvăluind că încearcă să păstreze un echilibru între „sentimentele puternice” și „ideea de a-și menține relația privată”.
„Avem o mulțime de amintiri împreună, iar dacă vrem să share-uim ceva împreună, o facem. Dar în același timp ne place să ne menținem relația cât mai privată – vă arătăm doar cât credem noi că ar trebui să vedeți”, a spus Dua Lipa.












































