Deși mulți se așteptau să audă clopote de nuntă, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman s-au despărțit, după nouă ani de relație. Ei au făcut anunțul pe Instagram, iar vestea i-a șocat atât pe fani, cât și pe apropiați.
Cei doi actori au format unul dintre cele mai frumoase și solide cupluri din showbiz-ul românesc. Relația lor a început pe platourile de filmare ale serialului „Pariu cu viața”, difuzat de PRO TV și după aproape un deceniu, au decis să meargă pe drumuri separate.
În clipul postat pe Instagram, ei au precizat că vor rămâne în continuare prieteni și chiar au făcut câteva glume pe acest subiect.
„Acesta va fi un video greu de făcut și cu atât mai mult greu de digerat. Dar îl facem pentru că voi ne-ați fost mereu alături, ne-ați susținut, ați crescut cu noi și meritați să știți adevărul de la noi, oricât de dureros sau greu de crezut ar fi. Am zis că zic eu. Cris și cu mine ne-am despărțit”, a spus Vlad Gherman într-un video realizat alături de fosta lui parteneră.
„Eu și Vlad nu mai formăm un cuplu. Am decis împreună că este mai bine să o luăm pe drumuri separate, dar rămânem prieteni”, a transmis și Cristina Ciobănașu.
În ceea ce privește motivul despărțirii, actrița a adăugat: „Ce trebuie să înțelegeți este că 2020 și-a lăsat amprenta și asupra relației noastre. Am avut foarte mult timp la dispoziție în care am stat împreună și nu am mai lucrat foarte mult. Am avut timp să discutăm și ne-am dat seama că suntem foarte diferiți, că ne dorim lucruri diferite și că ne aflăm în puncte diferite ale evoluției noastre”.












































