Kiss Music News

Super Combo Latino! Karol G revine cu o colaborare explozivă alături de J Balvin și Anuel AA

Karol G, J Balvin și Anuel AA lansează „Location”, o piesă caliente, de pus pe repeat!

Muzica lui Karol G lasă o amprentă de neegalat asupra culturii pop hispanice. Mesajele sale nu pledează doar pentru diversitate și incluziune, ci depășesc granițele fizice și barierele lingvistice, afirmându-și locul ca artista no. 1 în industria muzicală latino.

Iar data aceasta, Karol G își invită fanii să asculte noul ei single, „Location", o colaborare cu două dintre cele mai proeminente figuri din muzica latină, Anuel AA și J Balvin.

Îmi place să le ofer fanilor o experiență unică cu fiecare lansare, atât muzical, cât și vizual. „LOCATION" este o melodie specială pentru mine, deoarece am reușit să colaborez cu artiști pe care îi admir și am reușit să fuzionăm influențele reggaeton / hip-hop / country într-o melodie și un videoclip uimitor, plin de vibrații, de energie și rodeo!!!", declara KAROL G.

Cu versuri atât în limba engleză, cât și în spaniolă, Karol G își folosește muzica pentru a transmite un mesaj de sărbătoare și apreciere pentru fiecare dintre noi. Single-ul „LOCATION" a fost produs de renumitul producător Ovy On The Drums, și prezintă sound-uri noi, combinând ritmurile reggaetonului și hip-hop-ului cu influențe country. Videoclipul melodiei a fost regizat de Colin Tilley, care reușește să recreeze impecabil o petrecere incredibilă, plină de energie și o atmosferă în stil rodeo, amplasată într-un deșert.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.