A murit inventatorul casetelor audio. Cum a schimbat acesta fața muzicii moderne

Inventarea casetei audio a adus schimbări importante în industria muzicală.

Lou Ottens, inginerul olandez care a inventat caseta audio și a ajutat la dezvoltarea tehnologiei pentru CD, a murit la vârsta de 94 de ani. Acesta a murit în oraşul său natal, Duizel, weekendul trecut, a anunţat săptămâna aceasta familia lui, transmite BBC.

Olandezul a schimbat fața muzicii cu invenția sa și potrivit estimărilor, la nivel global au fost vândute peste 100 de miliarde de casete audio de când au fost introduse pe piaţă în anii 1960. Mii de artiști au câștigat miliarde de dolari datorită vânzărilor albumelor lor pe cel mai popularul suport audio.

În 1960, inginerul a devenit şeful departamentului de dezvoltare de produs al companiei Philips, unde împreună cu echipa sa a dezvoltat caseta audio. În 1963, aceasta a fost prezentată la târgul pentru electronice Berlin Radio şi curând a devenit un succes mondial.

Ulterior, Ottens a ajuns la un acord cu Philips şi Sony, astfel că invenţia sa a fost confirmată şi patentată.  La a 50-a aniversare a creaţiei lui, el a declarat pentru revista Time că a reprezentat o „senzaţie” din prima zi.

Mai mult, inventatorul a fost implicat şi în dezvoltarea CD-ului. În 1982, când Philips a prezentat un CD player, el a spus: „De acum, casetofonul convenţional este depăşit”.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.