Cool Stuff

FOTO | Mila Kunis, transformare totală pentru noul ei rol. Cum va arăta actrița în filmul „Four Good Days”

Următește acum trailerul noului film „Four Good Days”, cu Mila Kunis în rol principal.

Mila Kunis revine pe marile ecrane cu un nou film, în care este de nerecunoscut. Trailerul și afișul producției „Four Good Days” au fost lansate săptămâna aceasta și se poate observa că actrița a trecut printr-o transformare totală. Celebra brunetă s-a vopsit blondă, păstrându-și rădăcinile închise la culoare și a adoptat un look neîngrijit pentru noul ei rol.

„Four Good Days” spune povestea lui Molly, o femeie de 31 de ani care încearcă din greu să scape de dependența de droguri. Ea se luptă cu simptome de sevraj, străduindu-se în același timp să se ocupe de familia și de copiii ei pe care riscă să-i piardă.

În rolul mamei sale o găsim pe actrița Glenn Close care face o ultimă încercare pentru a o ajuta pe fiica ei. În ciuda a tot ceea ce a învățat în zece ani de dezamăgire, de tristețe și de furie, aceasta încearcă încă o dată să își salveze fiica de pericolele dependenței de heroină.

Filmul a avut premiera în iarnă la festivalul Sundance și se bazează pe articolul How’s Amanda? A Story of Truth, Lies and an American Addiction, publicat în Washington Post și scris Eli Saslow.

„Four Good Days” reprezintă o schimbare pe termen mai lung în cariera actriței, aceasta fiind cunoscută mai degrabă pentru rolurile ei din filme de comedie precum „That ’70s Show”, „Ted” sau „Bad Moms”.

„Four Good Days” e programat să se lanseze în cinematografele americane la finalul lui aprilie. Urmărește acum trailerul!

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.