De aici conduce Dan Fintescu Rezistenta din Munti in Sinaia

Ora 10.00

 

Ora 10.00

Ajungem la studioul mobil amplasat in mijlocul orasului Sinaia. Nici nu apuca sa coboare din masina, ca este abordat de cativa localnici – unul cu mielul, altul cu capra, si altul cu steaua. O studenta ii spune timid ca vrea sa se inscrie si ea in Partydul Kiss Fm, un barbat ii strecoara o hartie cu o dedicatie. Noroc ca ajunge la scarile care duc spre studioul mobil, unde isi poate trage sufletul pana ajunge la pupitrul sau de mixaj.

 

Ora 11.00

Soarbe in graba o cana de ceai fierbinte. Timpul se scurge in ritm nebun pentru DJ, care abia are timp sa admire de la fereastra biroului sau panorama orasului pe care il distreaza in aceasta perioada. Incep pregatirile pentru transmisia in direct si, odata cu ele, se tensioneaza si reprezentantii Departamentului de Programe – pentru ca se pun la punct toate detaliile tehnice ale transmisiei. Dupa cateva minute, un coleg iese strigand: “Sa vina cineva de la marketing, trebuie sa filmam si sa facem poze!”

 

Ora 14.00

Fintescu scapa de direct, dar are de infruntat un alt val de ascultatori, care s-au adunat in fata studioului mobil. Fintescu n-are timp sa mearga nici la baie – trebuie sa faca poze cu fiecare. Furios, Fintescu il apostrofeaza pe Jonnessey: “De ce e toata lumea asta la coada? Sa astepte sa le vina randul. Nu pleaca nimeni acasa fara poze si autografe!”

 

Ora 16.00

O alta interventie live din studioul Kiss Fm este intrerupta de sosirea lui Cici de la Sistem. Vedeta este relaxata, in concediu cu prietenii, dar a vrut neaparat sa dea mana cu domnu’ Dan. Sunt intre doua concerte si nu pot astepta, transmite vedeta, reusind, in cele din urma sa il scoata pe Fintescu la o poza (a cata oare, astazi?) in fata studioului mobil.

 

Ora 17.30

Fintescu nu a terminat interventiile, mai are de pus la punct playlistul. Odata treaba gata, se pregateste pentru prima masa a zilei. Isi indeasa pe urechi caciula, isi trage manusile si ne scoate la plimbare intr-unul din cele mai pitoresti locuri din Sinaia.

 

Ora 19.30

Odata ajuns la restaurant, Fintescu rasufla usurat si se gandeste melancolic la ziua plina de evenimente care se apropie de final. Pe drum, oamenii il recunosc. Vor sa-i stranga mana, sa mai dea o dedicatie, sa-i mai ceara cate o piesa. In drum, s-a intalnit si cu Jonnessey, pe care il invita sa cineze cu el.

 

Ora 21.30

Mai are o singura intalnire in seara aceasta – cu colegii de la radio, pe care ii invita sa manance impreuna. Cina este, prima si singura masa din zi (daca nu punem la socoteala micul dejun si micile gustari din studioul mobil). Lumea e relaxata – se rade, se bea vin fiert si se discuta d-ale radioului. Fintescu trage linie, iar bilantul este multumitor: a fost o zi grea, dar a mai rezolvat cateva din sutele de task-uri ale transmisiei intr-o urbe plina de spiritul sarbatorilor.

 

Ora 23.00

Obosit, Fintescu isi ia “la revedere” de la camera de hotel. Pleaca cu Jonnessey spre Stage Club, Busteni, unde se va intalni cu colegul Olix de la Partydul KissFM. Si o ia de la capat, in acelasi ritm infernal, pana dimineata.

 

PS – acest articol este (partial) un pamflet, si trebuie tratat ca atare

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.