Kiss Music News

Girls Power! Cum s-a fotografiat Adam Levine alături de soția sa și fiicele lor

Adam Levine nu se dă în lături de la nimic pentru fiicele sale.

Adam Levine își trăiește viața personală departe de rețelele de socializare și nu postează prea des imagini cu familia sa. Dar atunci când o face, o face cu stil!

Recent, el a distribuit pe contul lui de Instagram o fotografie amuzantă în care apare alături de soția sa, Behati Prinsloo, dar și de cele două fiice ale lor, Dusty Rose și Gio Grace. Detaliul care a stârnit amuzamentul publicului l-a reprezentat costumația celor patru – toți membrii familiei au ales să poarte câte o rochie lungă, în tonuri de roz.

„Fetele vor doar să se distreze”, a scris solistul în descrierea pozei. Se pare că ei profită din plin de pandemie petrecând cât mai mult timp împreună și distrându-se copios.

Luna trecută, fiica cea mică a cuplului, Gio, a împlinit trei ani, iar soția artistului a marcat momentul împărtășind o fotografie cu aceasta pe contul ei de Instagram.

„Cea mai bună prietenă a mea a împlinit trei ani”, a scris modelul.

Recent, Adam Levine a vorbit și despre posibilitatea de a deveni din nou tatic. Dar în interviul acordat lui Howard Stern, artistul a mărturisit că momentan soția sa, Behati, nu este pregătită să aibă un alt copil.

„Cred că dacă i-aș spune acum să avem un alt copil mi-ar da un pumn în față pentru că nu este pregătită. Suntem bine. Avem doi copii”, a declarat acesta.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.