Kiss Music News

Bat clopotele de nuntă? Lady Gaga a îmbrăcat pentru prima oară rochia de mireasă

Lady Gaga ne cucerește din nou cu imaginile de pe platoruile de filmare de la „House of Gucci”.

Lady Gaga, se află în prezent în Italia, unde filmează pentru noul ei rol din „House of Gucci”, alături de Adam Driver, Al Pacino, Jared Leto și mulți alții. Aceasta o va interpreta pe „văduva neagră” a familiei, Patrizia Reggiani și recent, a avut o apariție spectaculoasă pe platourile de filmare.

Artista, în vârstă de 35 de ani, a îmbrăcat rochia de mireasă pentru scena nunții lui Reggiani cu Maurizio Gucci din biserica Santa Maria in Campitelli, la Roma. Într-o rochie albă delicată cu tiv și aplicații de dantelă, aceasta a strălucit.

Ținuta a fost completată de un machiaj retro, o coafură simplă și o pereche de pantofi albi cu toc, semnați Manolo Blahnik. În plus, pentru aranjarea voalului a fost nevoie de o echipă întreagă.

Adam Driver a intrat și el în rolul personajului său, Maurizio Gucci, pășind pe treptele bisericii într-o ținută demnă de această ocazie. El a purtat o cămașă albă asortată cu o vestă și cravată argintii, un sacou negru și pantaloni în dungi.

Întregul look a fost completat de o pereche de ochelari supradimensionați cu rame maro, dar și de celebra pereche de mocasini Gucci.

Maurizio Gucci, nepotul fondatorului casei de modă florentine, s-a căsătorit cu Patrizia Reggiani în 1973, și au avut împreună doi copii – Alessandra și Allegra. Potrivit publicației The Guardian, tatăl lui Maurizio nu a fost prea încântat de trecutul tumultuos al Patriziei.

Supărată că Maurizio a părăsit-o și își petrece timpul în compania altor doamne, Reggiani a vrut să se asigure că fiicele sale nu pierd moștenirea de 170 de milioane de dolari a familiei. Așa că a angajat un asasin să îl omoare pe fostul său soț. Ulterior, una dintre prietenele sale căreia i se destăinuise, Pina Auriemma, a împărtășit informațiile cu poliția, iar Reggiani a ajuns la închisoare.

Patrizia Reggiani rămâne un personaj controversat al Italiei. De la animalul de companie pe care l-a luat cu ea la închisoare, un dihor domestic pe nume Bambi, până la alegerea sa de a purta haine Gucci în fiecare zi a procesului de judecată.

„House of Gucci” se află deocamdată în etapa de filmare, însă este programat să apară pe micile și marile ecrane din 24 noiembrie 2021, relatează Daily Mail. Jared Leto, Jeremy Irons, Al Pacino și chiar Mădălina Ghenea, despre care presa speculează că ar interpreta-o pe Sophia Loren, sunt doar câteva dintre marile nume care urmează să apară în film.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.