Cool Stuff

S-au încins spiritele la Oscar! Cine este actrița care a flirtat cu Brad Pitt la gala din acest an?

Deși gala premiilor Oscar din acest an s-a desfășurat în condiții restrânse, nu au lipsit momentele amuzante.

Indiferent vârstă, toate doamnele îl iubesc pe Brad Pitt. Printre aceasta se pare că se numără și colega sa de breaslă Youn Yuh-jung. Actrița în vârstă de 73 de ani a devenit prima coreeană care a câștigat un trofeu al Academiei Americane de Film pentru actorie.

Dar aceasta nu a fost sigura ei bucurie! Femeia a primit mult râvnitul trofeu chiar de la Brad Pitt, cu care a și flirtat puțin. Ea a câștigat Oscarul pentru rolul său din filmul „Minari”, care spune povestea unei familii de emigranți care încearcă să își facă o viață decentă în Statele Unite.

Ea a profitat de momentul în care și-a ridicat premiul, glumind la adresa actorului de la Hollywood: „Oh, domnule Pitt, în cele din urmă îmi pare bine să te întâlnesc… Unde erai în timp ce noi filmam în Tulsa? (…) Oricum, îmi pare bine să te cunosc”, a spus aceasta zâmbind. Evident, făcând referire la faptul că pelicula „Minari” a fost produsă de compania de producție a lui Pitt, Plan B.

Youn Yuh-jung a câștigat trofeul în fața unei selecții impresionante de actrite nominalizate: Maria Bakalova din „Borat Subsequent Moviefilm”, Glenn Close în „Hillbilly Elegy”, Olivia Colman din „The Father”, și Amanda Seyfried, nominalizată pentru „Mank”. Însă, aceasta le-a transmis tuturor celorlalte actrițe că sunt toate câștigătoare.

„Cum pot să câștig în fața lui Glenn Close? Am văzut-o în atâtea roluri (…) Astă seară sunt aici, și poate că am avut ceva noroc. Sunt mai norocoasă decât voi”, a mai spus ea.

Actrița le-a mulțumit celor doi fii ai săi că au trimis-o la muncă și i-a dedicat trofeul regizorului Kim Ki-young, care a murit în 1998. La final, ea a fost condusă în culise chiar de feblețea sa, Brad Pitt.

VIDEO: Twitter @ABC News

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.