NEWS

Un animal de companie neobișnuit! Povestea puiului de urs polar salvat de mineri, pe o insulă arctică

Mai mulți mineri de la o mină de aur din Rusia au salvat un pui de urs polar rămas orfan.

Deși părea o zi normală de lucru pentru minerii de la o mină de aur de pe insula Bolshevik, aceștia au avut parte de o surpriză de zile mari. Un pui de urs polar dădea târcoale bazei lor, probabil fiind atras de mirosul de mâncare. Ceea ce nu este de mirare, având în vedere că insula, care face parte din arhipelagul Severnaya Zemlya, din zona Arctică, este nelocuită.

Aceștia au ajuns la concluzia că puiul - o femelă - a rămas orfan, așa că l-au „adoptat”, oferindu-i nu doar mâncare, ci și afecțiunea și compania lor. Astfel că în decurs de câteva luni, puiul a devenit „blând ca un câine”, după cum au relatat ei, potrivit Siberian Times.

Zoologii de la un parc din Krasnoiarsk au aflat de povestea puiului la începutul lunii februarie și au hotărât să preia puiul și să se ocupe de el.

„Tot ce știam era că mama puiului a murit și că el descoperise baza cu câteva luni înainte, fiind atras de mirosul de mâncare. Minerii i-au salvat viața, pentru că puiul nu avea nicio șansă să supraviețuiască singur. Au hrănit animalul și astfel el s-a îmblânzit”, a explicat Andrey Gorban, directorul grădinii zoologice Royev Ruchei din Krasnoyarsk, care s-a implicat activ în a doua misiune de salvare a ursulețului.

Decizia de a fi mutat în Rusia continentală a fost luată rapid, având în vedere că minerii nu stau în permanență pe insulă, iar puiul ar fi rămas singur mai multe luni pe an. De asemenea, fiind un urs blând, obișnuit cu prezența oamenilor, i-ar fi fost greu să se acomodeze în mediul lui natural. În plus, puiul face parte dintr-o specie amenințată, protejată în Rusia, iar legea este foarte strictă și prevede protocoale speciale.

În prezent, ursulețul este în siguranță și se află în drum spre un parc zoologic din Moscova, unde va fi ținut în carantină câteva luni. Acesta a fost luat de pe insulă cu un elicopter, însă întreaga operațiune este mult mai complicată. Minerii au povestit totul abia când și-au terminat schimbul și au ajuns pe continent, pentru că pe insula Bolshevik nu există mijloace de comunicare. Înainte de a pleca, s-au asigurat că îi lasă puiului suficientă mâncare pentru câteva săptămâni, dar și un adăpost.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.