Cool Stuff

Wait a second! „The Queen's Gambit” revine cu sezonul 2?

AI urmărit „The Queen’s Gambit” pe Netflix?

Anul trecut ne-am petrecut perioada de lockdown stând acasă și savurând fiecare episod din serialul „The Queen’s Gambit” de pe Netflix. O mare parte dintre cei care au urmărit celebra producție au devenit ulterior pasionați de șah, iar Anya Taylor-Joy, actrița din rolul principal, a devenit un adevărat superstar.

Acum, toată lumea se întreabă dacă serialul va reveni cu cel de-al doilea sezon, iar Anya Taylor-Joy a vorbit deschis despre asta în cadrul unui interviu pentru revista ELLE.

Ar fi dubios să spun că nu va exista un al doilea sezon, iar când voi ajunge la 40 de ani, producătorii să mă întrebe ”Auzi, ce părere ai de scenariu? Vrei să facem o continuare?”, a povestit Anya Taylor-Joy.

Actrița a dezvăluit deja cum și-ar dori să arate viitorul lui Beth în serial: „Sper că va face și lucruri care să o ajute să se relaxeze și să o facă fericită. Mi-ar plăcea ca Beth să îl ia pe Benny și să petreacă mai mult timp alături de el, în Rusia, doar ei doi, fiind doi intelectuali ciudați împreună”.

Aceasta nu este prima dată când Anya Taylor-Joy vorbește despre o posibilă continuare a serialului „The Queen’s Gambit”. Actrița a fost invitată la gala Critics Choice Award, unde a vorbit despre serial:

E flatant să știi că oamenii vor să își petreacă timpul cu personajele în care noi am investit atât de mult efort și dragoste. Noi ne-am gândit ca tot proiectul să fie o mini-serie, dar am fost surprinși când oamenii au început să ne întrebe de sezonul 2. Așa că… niciodată să nu spui niciodată!”.

 Serialul „The Queen’s Gambit” urmărește cariera de succes a campioanei de la șah – Beth Harmon, care este nevoită să lupte cu dependența de droguri și cu sexismul, pentru a se putea face remarcată. Iar dacă nu ai apucat să îl urmărești anul trecut, serialul încă se află pe Netflix, iar mai jos poți vedea trailerul!

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.