Kiss Music News

Miley Cyrus, tot cu gândul la Liam Hemsworth: „Un om pe care l-am iubit foarte mult”

Miley Cyrus încă se gândește la fostul ei soț, Liam Hemsworth.

Miley Cyrus încă se gândește la fostul ei soț, Liam Hemsworth, iar dovada clară a acestui fapt este chiar postarea făcută de artistă pe contul ei de Instagram. Cântăreața a vrut să marcheze 4 ani de la lansarea piesei „Malibu”, așa că a publicat un videoclip din 2017, în care înregistra în studio respectivul cântec.

Însă, clipul a venit însoțit și de un  mesaj emoționant, prin care Miley și-a adus aminte de Liam și de iubirea pe care i-a purtat-o.

Astăzi se împlinesc 4 ani de când am lansat Malibu. O piesă despre un loc și despre o persoană pe care la acea vreme am iubit-o foarte mult.

Acea iubire a fost reciprocă, mai mult decât aș putea acum să o descriu prin libertate și escapism. Am pierdut acea casă, împreună cu multe altele, în 2918. Dar aici este un clip cu mine, în timp ce compuneam piesa, în studioul meu de acasă”, a scris Miley Cyrus.

Piesa „Malibu” a fost inclusă pe albumul „Younger Now” și a fost certificată cu două discuri de platină, în Statele Unite.

Relația lui Miley cu Liam Hemsworth a fost marcată de multe suișuri și coborâșuri de-a lungul anilor, printre care încheierea unei logodne, o împăcare și un mariaj care s-a destrămat în 2019. În prezent, artista este singură, în timp de Liam Hemsworth și-a refăcut viața alături de modelul Gabriella Brooks, în vârstă de 24 de ani.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.