Cool Stuff

Ellen DeGeneres își ia la revedere de la public. Emisiunea vedetei se va încheia, după 19 ani de existență

„The Ellen DeGeneres Show” ajunge la final, după 19 ani de difuzare.

Ellen DeGeneres nu a avut un 2020 ușor și se pare că veștile proaste continuă pentru fanii vedetei. Aceasta a anunțat oficial că show-ul pe care îl prezintă se va încheia în 2022, după 19 ani de difuzare. Prezentatoarea este gazda emisiunii „The Ellen DeGeneres Show” din 2003, iar anul trecut au existat acuzații la adresa sa, de hărţuire la locul de muncă.

În plus, și contractul ei actual se încheie anul viitor, relatează BBC. Potrivit declarațiilor sale, prezentatoarea era pregătită pentru acest moment și chiar se gândea să renunțe la proiect de câțiva ani.

„Mă gândeam să mă opresc după al 16-lea sezon. Acela urma să fie ultimul meu sezon şi au vrut să semnez pentru încă patru ani şi am spus că poate semnez pentru unul. Mi-au spus că nu se poate semna pentru un singur an: Nu facem aşa cu partenerii şi posturile TV au nevoie de un contract mai angajat. Aşa că, am stabilit pe încă trei ani şi am ştiut că va fi pentru ultima dată. Acesta era planul”, a declarat aceasta într-un interviu acordat The Hollywood Reporter.

Oricât de grozav este acest spectacol și oricât de distractiv este, nu mai este o provocare”, a mai spus aceasta. De asemenea, Ellen DeGeneres a anunțat că va oferi mai multe detalii despre decizia sa într-un interviu pe care-l va acorda prezentatoarei Oprah Winfrey, ce urmează să fie difuzat joi.

Ultimul an a fost unul controversat pentru Ellen. După o serie de probleme în viața personală despre care a spus că „au distrus-o”, ea a fost și ținta unei anchete interne derulate de WarnerMedia după ce a fost acuzată că a cultivat un mediu de muncă toxic. Mai mulți angajați s-au plâns de unele comentarii nepotrivite şi de o „dinamică a fricii” pe care a instalat-o, prin care aceștia aveau probleme dacă îşi luau zile libere pentru probleme medicale sau familiale.

Totuși, emisiunea sa este în continuare una dintre cele mai de succes show-uri de divertisment din industria de televiziune din Statele Unite, fiind urmărit în întreaga lume.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.