Kiss Music News

Smiley, în juriul de la „SuperStar România”. Cine sunt celelalte 3 vedete din juriu!

„SuperStar România” a dezvăluit cine sunt artiștii care vor sta la masa juriului.

La începutul anului, PRO TV a anunțat că aduce formatul SuperStar în România și a venit momentul să aflăm mai multe detalii. Noul show, care va fi difuzat în toamnă aduce mari surprize, iar organizatorii tocmai au dezvăluit cine sunt cei patru jurați.

După trei ani de absență, Marius Moga se întoarce la PRO TV, în rolul de jurat. De asemenea, alături de el, va sta şi Carla`s Dreams, fost jurat la „X Factor”. Ceilalţi doi membri ai juriului de la „SuperStar România” sunt Smiley și Raluka.

„SuperStar România” se vede din toamnă la PRO TV

Postul de televiziune a anunțat în februarie că aduce în România show-ul „SuperStar”, iar înscrierile au început deja. Emisiunea are la bază formatul internațional „Idol", care a avut un adevărat succes în țările în care a fost difuzat. Show-ul a fost lansat în Marea Britanie, în 2001, şi de atunci a fost adaptat în peste 55 de ţări.

„Vor mai urma două etape ale competiţiei până ce concurenţii vor ajunge în etapele live. Momentan nu se cunosc mai multe detalii despre cum vor arăta acestea. Nu se ştie sigur nici dacă vor fi doi concurenţi în finală”, au declarat recent oficialii PRO TV pentru Paginademedia.ro.

Ce se întâmplă cu „Vocea României”?

Anunțul privind lansarea noii emisiuni de talente pune sub semnul întrebării viitorul celuilalt show, „Vocea României”. Anul trecut, oficialii PRO TV au confirmat că emisiunea cu Chirilă, Brenciu, Smiley și Irina Rimes ia o pauză din cauza pandemiei, chiar în anul celui de-al zecelea sezon. De asemenea, noua emisiune va intra în grila de programe a PRO TV din toamnă, așa probabil Vocea va lipsi și anul acesta.

FOTO: Protv.ro, Click.ro

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.