Cool Stuff

Cele mai scandaloase rochii purtate de cântărețele din afară

De-a lungul timpului, vedetele s-au întrecut pentru titlul de cea mai controversată ținută. Cine câștigă?

Pentru unele cântărețe, o rochie nu poate fi doar o simplă rochie. Uneori, prin ținutele pe care le poartă pe covorul roșu, ele își doresc să transmită un mesaj. Fie că vor să își exprime personalitatea, sau să își arate convingerile politice, acestea nu se feresc să stârnească o mulțime de contronverse.

De la Epoca de Aur a Hollywood-ului până în zilele noastre, iată câteva dintre cele mai scandaloase rochii purtate de artiste!

Madonna la VMA în 1984

Această ținută a Madonnei este una dintre cele mai cunoscute din toate timpurile. Artista a creat un moment extrem de controversat, după ce, în timpul galei, s-a rostogolit pe podea și toți cei prezenți au aruncat o privire asupra lenjeriei sale intime.

Cher la Oscarurile din 1988

De-a lungul carierei, Cher a avut o mulțime ținute controversate, inclusiv această rochie creată de designer-ul Bob Mackie care lăsa la vedere o bună parte din trupul său bine lucrat.

Jennifer Lopez la Premiile Grammy din 2000

Fostul CEO al Google a povestit că, la acea vreme, au fost atât de multe căutări de fotografii cu rochia purtată de de J.Lo, încât a inspirat compania să creeze Google Images. Artista a îmbrăcat din nou o versiune a acestei rochii într-o prezentare de modă din 2020 pentru Versace și a arătat la fel de bine ca în urmă cu 20 de ani.

Lady Gaga la VMA în 2010

Mai este cineva care nu știe celebra rochie din carne a lui Lady Gaga? Artista a fost întotdeauna cunoscută pentru stilul ei extravagant, dar aceasta ținută a stârnit cu siguranță controverse.

Într-un interviu, ea a explicat: „Are multe interpretări, dar pentru mine în această seară ... Dacă nu susținem lucrurile în care credem și dacă nu luptăm pentru drepturile noastre, destul de curând vom ajunge să avem atâtea drepturi câte are și carnea de pe propriile noastre oase. Și eu nu sunt o bucată de carne”.

Lady Gaga la show-ul Philip Treacy din 2012

Cum spuneam, Lady Gaga a avut multe ținute controversate. În urma apariției cu această rochie roz cu burqa, artista a fost acuzată că apelează la „fetișizarea femeilor din altă cultură pentru a vinde discuri”.

Selena Gomez la MTV Movie Awards în 2013

În timp ce interpreta piesa „Come and Get It”, la MTV Movie Awards, Selena Gomez a purtat un bindi și o ținută care părea a fi inspirată de moda de la Bollywood.

Ulterior, omul de stat, Rajan Zed, a spus despre spectacol: „Bindi-ul de pe frunte este o tradiție străveche în hinduism și are o semnificație religioasă... Nu este menit să fie luat în derâdere pentru efecte seducătoare sau ca accesoriu de modă care vizează lăcomia comercială. Selena ar trebui să-și ceară scuze și apoi să se familiarizeze cu elementele de bază ale religiilor lumii”.

Katy Perry la American Music Awards în 2013

Pentru a interpreta piesa „Unconditionally” la American Music Awards, Katy Perry a ales un look de gheișă, care i-a adus câteva critici. Mai exact, Nolan Feeney de la The Atlantic a scris că „Acest gen de imagini cu stereotipuri joacă un rol important în fetișizarea femeilor asiatice – lucru cu care Perry nu este nevoită să se lupte după ce își scoate costumul”.

Rihanna la CFDA Fashion Awards în 2014

Rochia pe care a purtat-o Rihanna la CFDA Fashion Awards, în 2014, nu prea a mai lăsat loc imaginației. Dar, așa cum a spus chiar ea în timpul ceremoniei de decernare a premiilor, „Nu vei fi niciodată elegant dacă nu îți asumi riscuri”.

Miley Cyrus la MTV VMAs în 2015

În calitate de gazdă a VMA-urilor din 2015, Miley Cyrus a purtat mai multe ținute extravagante. Dar în special această rochie (dacă o poți numi așa), creată de Atelier Versace, a furat privirile tuturor.

Rihanna la Met Gala în 2018

Tema galei din 2018 a fost „Corpuri Cerești” și cu siguranță Rihanna le-a oferit ce și-au dorit. Totuși, rochia de mărgele creată de John Galliano și accesoriul de pe cap, inspirat de pălăria papală, nu au fost pe placul tutror.  Ținuta a primit multe critici pe rețelele de socializare, utilizatorii acuzând-o pe artistă că „batjocorește religia creștină”.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.