Kiss Music News

Probleme în paradis? Un clip cu Justin Bieber țipând la soția sa face înconjurul internetului

Ce s-a întâmplat de fapt între Justin Bieber și soția sa, Hailey Baldwin?

Justin Bieber și soția se află în mijlocul unei noi controverse și au pus internetul pe jar. Un clip în care pare că artistul țipă la soția sa, Hailey, a umplut rețelele de socializare și acum, toți suntem curioși să aflăm ce s-a întâmplat.

Videoclipul a apărut inițial pe Tik Tok, la scurt timp după show-ul pe care acesta l-a susținut la un club de noapte din Las Vegas, alături de DJ-ul Diplo. În imagini, Bieber pare vizibil deranjat, gesticulează și vorbește cu soția lui, fiind însoțiți de mai mulți agenți de pază în timp ce se plimbă prin cazinou.

Însă, fanii cântărețului nu au stat pe gânduri și au sărit în apărarea acestuia. Și cu dovezi! Ei susțin că de fapt nu este vorba de un moment tensionat între cei doi, ci mai degrabă atistul era pur și simplu entuziasmat după concert.

„El nu țipa și am asistat la ceea ce s-a întâmplat. Era plin de adrenalină. Nu răspândiți informații false despre cineva, mai ales atunci când spui ceea ce ți se pare ție”, a scris un utilizator pe Twitter, care susține că a fost martor la acea scenă.

Hailey Bieber, primele declarații despre momentul controversat

Hailey Bieber a rupt tăcerea după momentul controversat și a venit și ea în ajutorul soțului ei. Modelul a ținut să lămurească pe Instagram într-unul dintre story-urile sale că a petrecut clipe minunate alături de el, punând capăt speculațiilor.

Ea a postat o imagine în care cei doi se sărută cu descrierea: „Amintindu-mi cât de uimitor a fost weekendul trecut. Ne-am simțit extrem de bine, înconjurați de atâta dragoste”. „Orice altă poveste este mai mult decât falsă. Nu dați curs bârfelor”, a mai adăugat ea.

VIDEO: Twitter @JBCrewdotcom, @biebsclubhouse

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.