Hot On Kiss

Mario Fresh se simte „Bine de tot”. Dar pe ce piese plânge artistul?

Mario Fresh a dezvăluit ce l-a inspirat să compună noua piesă „Bine de tot”.

Mario Fresh se simte „Bine de Tot” în această vară, iar de curând a lansat o super piesă cu un super videoclip, în care apare alături de iubita lui, Alexia Eram.

În această dimineață, Mario a făcut un super show în studioul Kiss FM și a interpretat LIVE noul lui single, dar și o piesă surpriză. El ne-a pregătit un cover după celebra piesă „Vorbe care dor”, a băieților de la 3 Sud Est și ne-a teleportat direct în anii 2000.

Mario Fresh - Vorbe care dor (Live @ Kiss FM)

De ce a ales aceată piesă? Artistul și-a amintit că prima dată când a ascultat-o era în mașină cu tatăl lui, așa că are o oarecare încărcătură emoțională. Și dacă tot am atins acest subiect sensibil, artistul a recunoscut că „și băieții plâng câteodată” și ne-a dezvăluit câteva piese care îl emoționează.

„Piesa asta pentru mine e mare rău de tot. Am plâns de multe ori pe ea. Și acum era să plâng la început, dar m-am concentrat”, a mărturisit el. Pe listă se mai află și „Alături de îngeri”, tot de la 3 Sud Est, sau Dan Bălan, „Oriunde ai fi”.

Mario Fresh - Bine de tot (Live @ Kiss FM)

Cât despre noul lui single, „Bine de tot”, și acesta are o poveste mai puțin fericită în spate. Deși are un vibe fresh, de vară și te ridică imediat la dans, Mario Fresh a dezvăluit că a scris-o în urma unui atac de panică.

„Cu jumătate de oră înainte să compun piesa asta am avut un atac de panică. Mă simțeam super rău, eram foarte panicat, mi se părea că nu are niciun sens absolut nimic pe lumea asta. După care am deschis geamul, am ridicat draperia, m-am uitat pe geam și chiar nu era niciun nor. Și de la asta am plecat”, a dezvăluit el.

Dacă ai ratat momentul, te invităm să urmărești întregul interviu cu Mario Fresh, de la „Dimineața cu Johnny și Soci”!

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.