Cool Stuff

Oh, no! O actriță celebră a refuzat să joace scene de dragoste alături de Brad Pitt

Spoiler alert! Nu toate femeile visează la o noapte de amor cu Brad Pitt.

Da, știm, este greu de crezut că nu toate femeile visează la o noapte de amor cu Brad Pitt. Unele chiar o și refuză! De exemplu, actrița indiană Aishwarya Rai Bachchan a refuzat să joace într-un film și pentru că scenariul includea scene de intimitate alături de îndrăgitul actor. Care a fost motivul?

Se pare că aceasta, care, de altfel, e și câștigătoarea „Miss World” 1994, pur și simplu nu s-a simțit confortabil cu anumiți termeni ai contractului – de la cultura organizațională și ritmul intens de muncă de la Hollywood, până la scenele îndrăznețe.

Totul s-a întâmplat în 2004, când acesteia i s-a propus rolul lui Briseis în filmul „Troy”. La acea vreme, totul era încă nou pentru ea și destul de solicitant, mai ales că filma concomitent și la Bollywood.

„Când am discutat despre „Troy”, lăsând la o parte scenariul, a povestit ea pentru publicația The Indian Express, „cereau să blochez cel puțin 6-9 luni din program pentru că este un film uriaș. Am fost la modul: wow”.

Cu toate acestea, argumentul hotărâtor, a mărturisit ea, au fost scenele intime, cu care nu se simțea confortabil. Deși, toată lumea din jur îi spunea că aceasta ar putea fi rampa de lansare pentru o carieră în Cetatea Filmului.

De altfel, Brad nu este singurul actor de renume pe care Aishwarya Rai l-a refuzat, când a simțit că proiectele nu i se potrivesc. Actrița i-a spus „pas” și lui Will Smith, care și-a dorit să joace alături de el în atât în „Hitch”, cât și în „Seven Pounds”, sau „Tonight He Comes”.

Căsătorită din 2007 cu actorul indian Abhishek Bachchan, cu care are o fiică, actrița poate spune, la 47 de ani, că este o femeie împlinită. Are o carieră de succes la Bollywood și în continuare, este adesea numită „cea mai frumoasă femeie din lume”.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.