Kiss Music News

Ups! Shakira, probleme grave cu legea. Câți ani de închisoare riscă artista?

Shakira nu se lasă și se apară în fața acuzaților de fraudă.

Shakira pare că are viața perfectă alături de Pique și de cei doi copii adorabili ai lor. Și chiar așa este, dar totul până la bani! Artista are mari probleme cu legea și chiar riscă să ajungă la închisoare.

După trei ani de investigații, un judecător a decis că există dovezi suficiente pentru ca vedeta să ajungă într-un tribunal din Spania. Artista columbiană este, din nou, chemată în fața instanței pentru neplata taxelor aferente anilor 2012, 2013 și 2014.

Aceasta va fi judecată pentru o fraudă fiscală de 14,5 milioane de euro și trebuie să se apere în fața celor șase capete de acuzare. Iar, dacă pierde procesul, riscă până la doi ani de închisoare.

Cum se apăra Shakira?

Acum, ea este judecată de un Tribunal din Barcelona, dar a adus probe în instanță prin care demonstrează că între 2012 și 2014 a locuit, de fapt, în Bahamas. Potrivit documentelor, ea susține că nu trebuie să plătească taxele pentru că în ciuda faptului că a stat perioade îndelungate în Spania, nu avea rezidență spaniolă și vizita sporadic țara.

Dar, în realitate, Shakira s-a mutat în Spania încă din 2011, după ce s-a cuplat cu jucătorul de fotbal Gerard Pique. Într-adevăr, ea și-a păstrat rezidența fiscală în Bahamas, dar doar până în 2015, și după acel an, a început să plătească taxe către statul spaniol.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.