Cool Stuff

Angelina Jolie i-a doborât recordul lui Jennifer Aniston. Câți followerși a strâns pe Instagram într-o singură oră?

Angelina Jolie a stabilit un nou record pe Instagram.

Angelina Jolie a stabilit un nou record pe Instagram. Celebra actriță și-a făcut cont de curând pe această rețea de socializare, iar în trei ore, aceasta era deja urmărită de 2,1 milioane de fani. Astfel, Angelina a doborât recordul stabilit de Jennifer Aniston, care a înregistrat 1 milion de urmăritori pe Instagram, într-o oră de la debutul său pe Instagram, în octombrie 2019.

Angelina și-a făcut contul pe Instagram vineri, iar la mai puțin de 24 de ore de la prima sa postare vedeta câștigătoare de Oscar era urmărită deja de 5,6 milioane de admiratori. 

Recordul nu a fost deocamdată verificat de Guinness World Records. Jolie ar fi ajuns în prima oră pe platformă la 1,7 milioane de followeri, potrivit OK!.

Spre deosebire de alte celebrități, care publică imagini din viața personală, Angelina Jolie s-a alăturat rețelei de socializare cu un scop precis: de a le vorbi fanilor ei despre situația din Afganistan și despre femeile și copiii care se află acum în pericol, după ce talibanii au cucerit Kabulul și au preluat puterea.

În prima ei postare pe Instagram, actrița americană în vârstă de 46 de ani a făcut publică o scrisoare pe care a primit-o de la o adolescentă din Afganistan, care denunță că drepturile și libertăților lor încep să fie pierdute, subliniind că „suntem din nou închiși”, notează CNN.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.