Kiss Music News

Cleopatra Stratan şi Edward Sanda, cununie religioasă emoționantă, la Chişinău

Primele imagini de la cununia religioasă a Cleopatrei Stratat și Edward Sanda.

La doar opt zile după ce s-au cununat civil, Edward Sanda şi Cleopatra Stratan au decis să-şi confirme legământul şi în biserică. Dacă petrecerea a avut loc lângă București, pentru cununia religioasă cuplul de artiști a ales orașul natal al Cleopatrei. 

Cununia religioasă a avut loc la Chișinău, acolo unde artista, împreună cu Edward Sanda și cu tatăl ei au susținut un concert chiar cu câteva ore înainte de fericitul eveniment. Așa cum ne-au obișnuit deja, cei doi soți au postat câteva fotografii și pe rețelele de socializare.

„Să ne binecuvânteze Dumnezeu și să ne călăuzească dragostea și lumina în calea vieții!”, a scris Cleopatra în descrierea unei poze emoționante din fața altarului, postată pe Instagram.

Proaspeții însurăței au avut parte, și de această dată, de o ceremonie cât se poate de restrânsă, la care au participat doar persoanele foarte apropiate. Și în ceea ce privește ținutele, ei au optat pentru haine comode și relaxate, punând mai mult accentul pe eveniment în sine.

„Astăzi ne-am cununat in fața lui Dumnezeu la Chișinău! Mulțumim Doamne pentru tot ce trăim!”, a scris și Edward Sanda pe contul său de Instragram.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.