NEWS

Simona Halep și Toni Iuruc au spus „Da”! Primele imagini de la cununia civilă

Simona Halep și Toni Iuruc au devenit soț și soție!

Simona Halep și Toni Iuruc au devenit soț și soție! Cu doar câteva ore în urmă, cei doi au spus „Da” în fața ofițerului stării civile.

Simona Halep și Toni Iuruc formează un cuplu de mai bine de doi ani și astăzi, și-au unit destinele la Constanța. Părinții tenismenei și fratele acesteia i-au fost alături, iar evenimentul a fost cu adevărat emoționant.

De asemenea, în decursul zilei de azi, ea a postat și o imagine cu un citat al lui Mark Twain pe contul ei de Instagram, probabil în legătură cu marele eveniment. „Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta”, spune citatul. Și sperăm că așa a și fost!

Ce artiști vor cânta la nunta Simonei Halep?

După cununia civilă, petrecerea s-a mutat la un local de lux tot din Contanta. Acolo, potrivit informațiilor, vor participa aproximativ 300 de persoane, printre care și Ilie Năstase, Ion Țiriac sau președintele Klaus Iohannis

În plus, distracția va fi asigurată de Dan Bittman, Loredana Groza și evident, formația machedonească Pindu. Solistul trupei Holograf a confirmat prezența la nuntă, ocazie cu care a precizat că este încântat că va lua parte la eveniment.

„Sunt foarte fericit că voi cânta la un asemenea eveniment. Mă bucur enorm pentru Simona, sper să aibă copii frumoși, cum sunt și ei. Le doresc numai iubire, că asta e cea mai importantă. Voi veni să cânt cu Marius Bațu, colegul meu, și avem câteva melodii în deschidere”, a spus acesta.

FOTO: Libertatea.ro

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.