Cool Stuff

„Sex and the City” revine mai curând decât ne așteptam. Tot ce știm până acum!

„And Just Like That” am primit cea mai bună veste!

„And Just Like That” am primit cea mai bună veste! Continuarea celebrului serial „Sex and The City”, va avea premiera mai repede decât ne așteptam – la finalul acestui an!

Anunțul a fost făcut chiar de Sarah Jessica Parker, care a mai dezvăluit și că filmările pentru noul serial sunt în toi.

„Sunt Sarah Jessica! Bună din New York, 5th Avenue. Filmez chiar în acest moment alături de niște prieteni dragi noul capitol al serialului Sex and the City, sau cum ne place nouă să îi spunem, And Just Like That”, spune actrița în clip-ul postat pe contul de Instagram al serialului.

Deși nu s-a anunțat data exactă, știm că serialul va fi ajunge pe HBO Max în decembrie. De asemenea, acest sezon va avea 10 episoade, a câte jumătate de oră fiecare.

Printre protagoniști se numără Cynthia Nixon, Kristin Davis, Chris Noth, Sara Ramirez, Sarita Choudhury, Nicole Ari Parker și Karen Pittman.

Dar avem și vești proaste! Potrivit unei surse citate de DailyMail, unul dintre personajele principale va muri char din primul episod. În timp ce unii susțin că ar fi vorba despre Mr.Big, soțul lui Carrie, alții cred că este vorba despre Samantha Jones – personaj interpretat de actrița Kim Cattrall, care a refuzat să participe la noul proiect.

„Numai actorii principali și o mică parte din echipă știu ce personaj va muri și au contract foarte strict de confidențialitate. Sarah Jessica Parker este producător executiv și vrea să șocheze audiența astfel încât să realizeze că este vorba de un serial complet diferit de precedentul, că orice se poate întâmpla și oricine poate muri...exact ca în viață”, a dezvăluit aceasta.

Potrivit aceleiași surse, decesul reprezintă chiar intriga noului serial. Nefericitul eveniment va fi cel care o va determina pe Carrie Bradshaw să reia legătura cu prietenii ei, Stanford Blatch, Miranda Hobbes și Charlotte York Goldenblatt.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.