Kiss Music News

Dwayne „The Rock” Johnson trece la următorul nivel. Actorul s-a apucat de muzică!

Cum ți se pare că suna vocea lui The Rock?

A cucerit box office-ul, este unul dintre cei mai bine plătiți actori, celebru luptător din WWE, iar acum vrea să cucerească topurile muzicale! Da, este vorba despre Dwayne „The Rock” Johnson care tocmai și-a făcut debutul în muzica rap.

Actorul colaborează cu Tech N9ne pentru noul lui single, „Face Off”. Partea lui The Rock este spre finalul piesei, dar fanii sunt în delir. Și trebuie să recunoaștem că are un flow foarte bun, iar versurile și le-a scris chiar el. Așa că nu ar fi exclus ca pe viitor chiar să lanseze propriile piese.

Pe aceeași temă, într-un interviu recent acordat pentru Variety, el declara: „Iubesc muzica. Oricând pot să inserez în filmele în care joc și niște elemente muzicale, o fac cu cea mai mare plăcere”.

De-a lungul timpului, The Rock a fost curtat de mai mulți artiști hip hop celebri, dar abia Tech N9ne a reușit să-l convingă. Iar asta poate și pentru că se cunoșteau deja. Cei doi s-au întâlnit pe platoul de filmare pentru serialul HBO „Ballers”, înainte de pandemie.

„Mulți dintre prietenii mei sunt artiști hip hop — nume mari — și am fost întrebat de câțiva dacă nu sunt dispus să fac o colaborare. Dar trebuia să simt că e momentul potrivit. Când Tech mi-a scris, știam că vreau ca treaba asta să se întâmple”, a mai spus actorul despre prima sa colaborare muzicală.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.