Kiss Music News

Drake, noi imagini adorabile cu fiul său. Micuțul Adonis a împlinit patru ani!

Adonis, fiul lui Drake crește cât vezi cu ochii!

Fiul lui Drake crește cât vezi cu ochii! Micuțul Adonis a împlinit patru ani, iar rapperul nu putea să treacă cu vederea acest eveniment.

El a postat pe contul său de Instagram câteva fotografii alături de fiul său și nu ne vine să credem cât de mult a crescut. Într-una dintre imagini cei doi apar la locul de joacă unde a fost organizată petrecerea.

Adonis este foarte șic, într-o țintuă all black cu tricou, pantaloni și încălțări sport în aceeași culoare. Pe de altă parte, artistul și-a asortat bluza neagră cu o pereche de pantaloni camuflaj și încălțări albe.

Într-o altă poză, Drake își ține în brațe fiul, cu un zâmbet până la urechi, în timp ce micuțul ține strâns în mână o mașină de jucărie. E simplu de înțeles care este pasiunea lui acum!

Pe lângă acestea, la petrecere, Adonis a mai avut un tort cu tematica legată de cursele de mașini, o mulțime de baloane și un Bugs Bunny mai mare decât el.

Drake ne-a făcut cunoștință cu fiul său abia în martie 2020, când a postat prima fotografie cu cel mic. „A fost extraordinar pentru mine. A fost extraordinar să împărtășesc asta cu toată lumea”, declara el la acea vreme.

De atunci, rapperul a mai postat câteva imagini cu cel mic, inclusiv de la aniversarea lui de anul trecut sau din prima zi de grădiniță. Și să nu uităm cum Adonis a atras atenția tuturor când a urcat pe scena Galei Billboard Music Awards, alături de tatăl său!

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.