Cool Stuff

A trecut sau nu Alex Rodriguez peste despărțirea de Jennifer Lopez? Ce a declarat sportivul!

A trecut sau nu Alex Rodriguez peste despărțirea de Jennifer Lopez?

Jennifer Lopez este aproape de a se logodi din nou cu Ben Afleck și trăiește una dintre cele mai fericite perioade ale vieții ei. Dar oare ce mai face Alex Rodriguez?

Deși la scurt timp după ce artista a reluat relația cu Ben Afleck, sportivului i-a fost cam greu să accepte, se pare că acum a trecut peste suferință. Alex Rodriguez a fost invitat să comenteze Seria Campionatului Ligii Americane și nu a ratat ocazia să vorbească despre asta.

Sincer ca de obicei, el le-a povestit fanilor ce crede despre despărțitea de Jlo și se pare ca nu are vreun regret. Mai mult, acesta privește fosta sa relație ca pe o lecție frumoasă din care a avut foarte multe lucruri bune de învățat.

„Am avut cei mai minunați cinci ani din viața mea. Am învățat foarte multe din această relație, atât despre mine, cât și despre fiicele mele. Acum am oportunitatea să primesc această lecție și să merg mai departe. Sunt recunoscător pentru ultimii cinci ani și aștept cu nerăbdare să-mi fac următorii ani și mai buni cu lecțiile pe care le-am învățat”, a declarat el.

Alex Rodriguez pare foarte fericit acum și are doar cuvinte de laudă la adresa artistei. El a mai spus că datorită ei are o relație mai bună și cu fiicele sale.

Jennifer Lopez și Alex Rodriguez ar fi trebuit să se căsătorească în 2020, însă nunta lor a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19. Sau poate a fost mâna destinului! Pentru că un an mai târziu, au decis să meargă pe drumuri separate.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.