Cool Stuff

Cât de dulce este răzbunarea? Urmărește noul trailer pentru „The Batman” cu Robert Pattinson

Urmărește primul trailer pentru nou film din franciza „The Batman”!

Criticat sau nu, iată că avem și primul trailer pentru „The Batman” cu Robert Pattinson în rolul principal. Acesta a fost lansat sâmbătă DC Fandome dedicat fanilor și organizat de Warner Bros. şi DC Films și recunoaștem că ne surprinde puțin.

Imaginile arată o altă versiune a lui Batman, mai întunecată, violentă și avidă după răbunare. Într-un Gotham saturat de ploaie şi întuneric, Batman îşi atacă duşmanii cu brutalitate dezlănţuită, la doar un an de când veghează asupra oraşului.

„Frica este un instrument. Când lumina loveşte cerul, nu este doar un apel. Este un avertisment”, se aude actorul spunând, cu o voce mult mai groasă în comparaţie cu cea a lui Christian Bale sau Ben Affleck în acelaşi rol, evidențiază Variety.

În trailer ne mai întâlnim cu alte personaje cunoscute, jucate de actori renumiţi, precum Catwoman interpretată de Zoë Kravitz sau Colin Farrell în rolul The Penguin.

Matt Reeves, regizorul lungmetrajului „The Batman", este şi de data aceasta realizator. Scenariul i-a fost încredinţat lui Terence Winter, creatorul „Broadwalk Empire" şi al filmului „The Wolf of Wall Street" şi „The Sopranos".

Filmările au început anul trecut, în ianuarie, şi avut loc în Hertfordshire, Marea Britanie, însă au fost suspendate în martie 2020 din cauza pandemiei. Noua producţie avea lansarea programată în toamna aceasta, însă după mai multe amânări, mai avem de așteptat până pe 4 martie 2022.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.