Cool Stuff

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a refuzat titlul de „Bătrânelul anului”

De ce a refuzat Regina Elisabeta a II-a titlul?

În vârstă de 95 de ani, Regina Elisabeta a II-a nu se consideră deloc bătrână. Aceasta a fost aleasă drept „Bătrâneul anului” de revista Oldie, dar înainte de a-i oferi premiul, președintele juriului i-a scris secretarului privat al reginei, pentru a întreba dacă aceasta va accepta titlul.

Astfel, Suverana britanică a refuzat premiul „politicos, dar ferm”, însă a trimis revistei Oldie un mesaj cu „cele mai calde urări”.

„Majestatea Sa consideră că ești atât de bătrân pe cât te simți, ca atare Regina nu crede că îndeplinește criteriile relevante pentru a putea accepta și speră că veți găsi un destinatar mai demn”, a fost răspunsul din partea Palatului Buckingham.

Deși are un nume amuzant, distincția este una serioasă, oferită de revistă persoanelor cu o îndelungată şi respectabilă activitate. De altfel, soțul ei, defunctul Prinț Philip a fost Oldie al anului în 2011.

„Nu există nimic mai asemănător pentru moral care să-ți amintească că anii trec – din ce în ce mai repede – și că din vechea ramă încep să cadă bucăți. Dar este frumos că lumea-și amintește de tine”, a răspuns acesta la acea vreme.

Regina Elisabeta a II-a la capătul puterilor?

Deși Regina Marii Britanii susține că vârsta este doar o cifră, au apărut vești îngrijorătoare în legătură cu starea ei de sănătate. În urmă cu doar câteva zile, ea şi-a anulat pe ultima sută de metri vizita oficială în Irlanda de Nord.

Este pentru prima dată în ultimii 15 ani când se întâmplă asta, după ce medicii i-au recomandat suveranei în vârstă de 95 de ani să se odihnească. De asemenea, pe 13 octombrie, a apărut în baston, la o ceremonie care a avut loc la Westminster Abbey.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.