Cool Stuff

Kim Kardashian l-a uitat pe Kanye! Imaginea care pune paie pe foc

Oare se leagă o idilă?

Petrecerile de Halloween sunt ocazia perfectă de a te apropia de cineva fără să pară nimic suspect. Probabil așa a gândit și Kim Kardashian, care a fost surpinsă ținându-se de mână cu vedeta SNL, Pete Davidson.

Cei doi au petrecut împreună un weekend plin de adrenalină și au fost fotografiați într-un rollercoaster la Knotts Scary Farm din Buena Park, California. Vedeta pare că l-a uitat pe fostul soț, Kanye West și se bucură din plin de noua sa viață.

Sursele Page Six susțin, însă, că vedeta și actorul sunt „doar prieteni”. Aparent, Pete a făcut cunoștință cu Kim prin intermediul prietenului lor comun, Machine Gun Kelly.

„Ei se învârt în aceleași cercuri, așa că vor fi văzuți împreună din când în când. Sunt doar prieteni care mai ies în oraș”, a spus o sursă.

Kim Kardashian și Pete Davidson, sărut la TV în fața a milioane de oameni

Ieșirea celor doi a avut loc la scurt timp după ce Kim și-a făcut debutul la SNL. Tot atunci, în cadrul unui sketch, aceștia s-au sărutat fiind în rolul Prințesei Jasmine și al lui Aladdin.

Deși atunci momentul a fost trecut ușor cu vederea, acum fanii încep să se întrebe dacă nu cumva era un mesaj subtil. Oare cei doi sunt mai mult decât prieteni?

În plin divorț de fostul soț, Kim pare că este fericită și împlinită. Recent, aceasta a împlinit 41 de ani, iar mama sa i-a transmi un mesaj. „Ești în cea mai bună perioadă a vieții tale”, a scris Kris Jenner pe Instagram.

„Viața ta este plină de lucrurile uimitoare pe care îți place să le faci, în special pentru familia ta, copiii tăi și pentru alte persoane care nici măcar nu știu că le-ai ajutat. Îți mulțumesc pentru această călătorie minunată pe care o parcurgem împreună, pentru că ești cea mai bună parteneră de afaceri, pentru că ne urmăm visurile împreună și pentru fiecare amintire pe care o împărtășim împreună”, a mai adăugat aceasta.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.