Kiss Music News

Smiley lansează primul serial muzical, „Mai mult de-o viață". Când va avea premiera?

Smiley dă din nou tonul și lansează primul serial muzical!

Smiley ne-a obișnuit să dea tonul cu cele mai tari produse muzicale, iar acum vine cu o altă noutate. Artistul lansează serialul muzical „Mai mult de-o viață”, compus din 5 episoade construite ca scurtmetraje care leagă muzical și cinematografic etapele unei povești de iubire fără sfârșit. 

„La acest final de noiembrie, încep un proiect diferit față de tot ceea ce am făcut eu până acum, proiect în care mixez pasiunea pentru actorie și film, dragostea de muzică și bucuria jocului cu emoțiile din trecut, prezent și viitor”, dezvăluie el.

„M-a dezmorțit complet acest proiect și m-a făcut să-mi amintesc cât de multe și frumoase sunt căile prin care putem spune povești și ce emoții puternice pot naște ele”, declară Smiley despre serialul muzical pe care îl va lansa episod cu episod pe parcursul următoarelor luni și în care apar, printre alții, Gina Pistol și DOC.


„Mai mult de-o viață”, primul serial muzical semnat de artist, aduce un plus pieselor lui noi, cărora le adaugă elemente cinematografice, epice, creatoare de poveste și suspans specifice serialelor de pe platformele în vogă.

„Muzica spune și ea povești și nu trebuie să rămână doar un fond sonor, în urma filmelor și a serialelor, ci trebuie să le includă pentru un efect maxim. Muzica trebuie să se adapteze vremurilor și felului în care oamenii își doresc să primească poveștile în viețile și inimile lor. De ceva timp, serialele sunt la mare căutare, iar obiceiul nostru de consum este să mergem dintr-un episod în altul, dintr-o serie în alta, de parcă nu mai vrem doar povești simple, spuse, cântate sau gândite cu început și sfârșit, ci vrem mereu suspans și continuare”, explică Smiley conceptul noului său proiect.

„Îmi doresc ca după fiecare episod muzical lansat, oamenii să-și dorească să apară cât mai repede continuarea, să vadă următorul episod care să ducă mai departe povestea. Mai ales că iubire fără suspans, fără emoțiile trecutului și fără perspectiva viitorului nu există!”, mai spune el.


Primul episod va fi lansat joi, 25 noiembrie, pe canalul de YouTube al artistului, așa că nu mai avem mult de așteptat.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.