Povestea Antoanetei care a aranjat mii de căsătorii între germani și românce încă din anii ‘90

Sunt peste o mie de kilometri între Germania și România – Arad. Asta n-a oprit-o pe Antoaneta să-i străbată decenii la rând, de câteva ori pe an.

Share

Cât timp România trecea prin chinurile democrației, o româncă plecată înainte de Revoluție în Germania punea pe picioare un business al cărui scop era – nici mai mult, nici mai puțin – să îi ajute pe oameni să-și găsească iubirea. Dragoste fără Tinder, ai putea-o numi, pentru că oricum povestea începe într-o vreme în care telefonul și scrisoarea erau singurele mijloace prin care ai fi putut ține legătura cu cineva la distanță. 

Antoaneta Hambitzer a plecat din Arad în Germania de Vest în 1986. Primul soț, profesor de sport în Germania, l-a cunoscut la începutul anilor ‘80. În 1983 li s-a născut și fiul, iar visul soțului era să învețe stomatologie la Timișoara. Împreună cu el a și plecat în ‘86, iar primul oraș în care s-au stabilit a fost Mönchengladbach, unde el lucra ca asistent la un cabinet. Doi ani și jumătate mai târziu s-au mutat în Recklinghausen, unde, cu ajutorul Antoanetei, și-a găsit un cabinet. De atunci și până în prezent lucrează tot acolo. Viața ei a luat însă o turnură cel puțin incredibilă.

Mi-a spus prin ce-a trecut, de la divorțul oribil și cea mai frumoasă relație din viața ei până la cum a ajuns să aibă la activ peste 2 500 de căsătorii între germani și românce. Așa definește și succesul în afacerea ei: căsătoria. A muncit fără încetare în ultimele trei decenii și-o face și-n prezent. Chiar și când am stat de vorbă, discuția ne-a fost întreruptă la un moment dat de un apel. Mi-a și zis că cel mai mare lux al ei, de ani buni deja, e să stea câteva zile fără telefon. Dar nu poate.

În cei aproape 30 de ani de activitate a ajuns și la TV într-o emisiune difuzată de RTL, a făcut sute de drumuri între România și Germania, a cunoscut mii de persoane și povești, și a rezistat în fața internetului cu diversele platforme de matrimoniale care au încercat să ia ochii celor care vor să-și găsească iubirea. Mi-a și spus: ori a dat tonul, ori nu s-a dus cu turma. De aici înainte te las să-i afli povestea în cuvintele ei.

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

ANTOANETA HAMBITZER ARE LA ACTIV PESTE 2 500 DE CĂSĂTORII ÎN APROAPE TREI DECENII DE ACTIVITATE A AGENȚIEI MATRIMONIALE PE CARE A PORNIT-O LA ÎNCEPUTUL ANILOR ‘90

Pizza, primul divorț și startul agenției

Am divorțat de bărbatul cu care am ajuns în Germania când fiul meu avea șapte ani. A fost un divorț foarte urât și eu am pierdut copilul. Trei ani m-am zbătut pentru el, dar fostul soț era doctor, iar eu proaspăt venită. Momentul ăla m-a motivat să scriu o carte, pentru că mi s-a părut anormal ca în Germania să existe atâta nedreptate pentru viitorul unui copil. Și acum, după mai bine de 30 de ani, îmi crește tensiunea când mă gândesc, pentru că n-a fost doar efectul asupra mea, ci și asupra băiatului meu.

Mie-mi plac proverbele și în viața mea sunt două care m-au condus: tot ce nu te omoară te face tare și orice șut în fund e un pas înainte. Așa că am început să mă uit tot mai des înainte și nu înapoi. Am început de la livrări de pizza și am vândut chiar și mașini. Le luam lovite, le reparam, le vindeam în România. 

Când aveam vreo 32 de ani am cunoscut un român care a venit în Germania pentru mine cu trei luni înainte de Revoluție. A fost o relație extraordinară de aproape un deceniu. Aveam compatibilitate, pasiune, armonie. Dar el era mai tânăr. Era un băiat extraordinar, însă influențat de părinți – „Doar n-o s-o iei pe Antoaneta, care are probleme, are un copil și e cu zece ani mai mare.” Eu voiam familie, mai voiam un copil, așa că după nouă ani și jumătate m-am săturat să stau în derivă. Ne-am despărțit și-am suferit extrem de mult, dar ca mecanism de apărare pentru mine am zis că nu mai pot să aștept.

A fost însă perioada în care am pornit afacerea. El a văzut un anunţ în ziar despre o firmă care intermedia căsătorii între nemţi şi femei din Polonia. Nu știam cum funcționează, ce trebuie să spui – nu știam, efectiv, ce să fac. Am zis hai să văd cum e. Aveam să aflu însă că firma era escroacă. Am lucrat două–trei luni și-am pierdut cam 1 500 de mărci, am plătit anunțuri foarte scumpe și miza erau să-i conving pe oameni să plătească cinci mii de mărci pentru servicii. Prețurile altor firme erau, de regulă, în 2 500 până la zece mii de mărci și nu până la succes, ci până la jumătate de an, poate trei–cinci întâlniri în perioada asta. 

Cea mai mare pierdere pentru mine în colaborarea asta a fost că, timp de un an, n-am avut voie să deschid o afacere similară.

Am venit însă în România să dau anunțuri în ziare. Cunoșteam pe cineva de la un birou de turism de când lucram ca recepționeră și am zis, uite, aici sunt niște scrisori, dau anunț cu numărul de telefon și secretarele care lucrau acolo trebuiau să le trimită fetelor scrisori. Ele completau un chestionar – prenume, vârstă, data nașterii, înălțime, detalii de bază – și să-l trimită înapoi cu o poză. Așa am început. 

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

CÂTEVA DINTRE CUPLURILE DE SUCCES ALE AGENȚIEI

La un an după ce-a trecut perioada de contract am dat anunțuri în Germania și am fixat primul preț: patru sute de mărci până la succes. Pentru mine erau mulți bani. Nu am pus însă niciodată banii pe primul plan, acolo sunt fericirea, echilibrul, armonia. La fel și să lucrez corect, să-i înțelegi pe ceilalți, să văd binele în tot. Asta a fost poate o greșeală. Mulți m-au considerat naivă. Oricum, am pornit la drum cu agenția.

La început a mers, ce să spun, ca la început. Mama îmi spunea că trebuie să am răbdare, să nu renunț, că firma are nevoie de timp ca să ajungă cunoscută. Eu eram însetată să mă motivez, să avansez spiritual, intelectual. Îmi plăcea și să-i fac pe alții fericiți – poate pentru că eu nu eram. Părinții mei s-au despărțit când eu aveam trei ani și am avut un tată vitreg cu care n-am avut deloc o atmosferă armonioasă acasă. Așa că am încercat să dau eu altora, indiferent cum puteam, dar să ajut, să aibă alți oameni bucurie, satisfacție.

După un an am crescut prețul la nouă sute de mărci – mi-am dat seama că nu mă ajung cu banii – și m-am dus la poștă, unde erau cărți de telefoane de specialitate. Am notat toate firmele de matrimoniale și am trimis, cred, vreo cinci–șase sute de plicuri. Le-am scris să le întreb dacă nu vor să colaboreze cu mine că am multe fete – aveam vreo mie, dar doar doi–trei clienți pe lună. Dintre toate firmele, două au spus da.

Cu una am colaborat o perioadă, dar nu mi-a plăcut. Lua de la trei mii de mărci în sus și-mi pasa clienții pentru care primeam trei sute de mărci. Și îmi pasa clienți dificili, niște cazuri incredibile; nu i-aș fi luat nici pe zece mii dacă ar fi venit ei la mine. Până la urmă am renunțat la colaborare. 

Cu a doua firmă am ținut legătura cu un tip din Frankfurt. El mi-a zis că toți clienții pe care îi are mi-i trimite mie și-o să primesc comision de șase sute de mărci sau vreo trei sute de euro, că era perioada în care Germania trecea la euro. Așa am continuat și am pus afacerea pe picioare.

Revelioane cum n-a văzut România

Am deschis agenția în 1993. La începutul începutului veneam singură și mergeam din oraș în oraș – vreo douăzeci – din Transilvania până în București, ca să întâlnesc fete. Pe vremea aia, șefii de restaurant cereau comisioane grase când auzeau că vreau să vin și să mă întâlnesc acolo. Nu am fost de acord, mi s-a părut jecmăneală tipic românească. Așa că mă întâlneam cu fetele prin parcuri, la terasă. Le spuneam cum funcționează, că nu le costă nimic, că n-au niciun risc, că trebuie să țină legătura doar cu mine. Treaba asta a rămas până în prezent.

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

FETELE CARE AU VENIT LA ÎNTÂLNIREA CU ANTOANETA. ÎN IMAGINEA DE SUS UNA DINTRE ELE ESTE FOTOGRAFIATĂ PENTRU ALBUM

Prima excursie organizată a fost prin ‘96. Am venit cu două mașini cu vreo opt nemți și am mers în opt orașe. A fost foarte obositor, dar am avut satisfacții. Printre primii pe care i-am căsătorit, și au avut și copii, el era dintr-o familie de lângă Bonn și părinții voiau foarte mult să-l însoare pe băiat. Au venit cu el la mine și i-am găsit o fată de prin județul Sibiu. Se potriveau foarte bine. Și țin minte că după căsătorie părinții m-au invitat la o masă la ei acasă, unde m-au pus în capul mesei. Erau încântați că le-am însurat băiatul.

Pentru mine a fost așa o chestie fantastică. Înainte duceam pizza nemților și, uite, dintr-o dată am ajuns să fiu invitată de onoare la o familie de germani. 

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

ÎN IMAGINEA DE SUS SUNT ANTOANETA ȘI CÂTEVA DINTRE FETELE CARE S-AU ÎNSCRIS ÎN AGENȚIE

Era perioada când nu exista low-cost, așa că ne întâlneam la granița cu Ungaria – majoritatea veneau cu mașinile – și treceam cu autocarul. Și nemții aveau impresia că româncele sunt frumoase și ieftine și că pică pe spate când îi văd, că stau fetele cu valiza făcută să plece. Nu era deloc așa, deși toți veneau setați așa. Eu îi analizam, vedeam cum se parfumau, cum se îmbrăcau – erau oameni cu firme, cu statut, nu erau sărăntoci –, dar mai ales ăștia care veneau la mine prin alte agenții, unde plăteau bani grei, aveau impresia asta. În fine, le trecea când vedeau ce e cu adevărat.

Toate întâlnirile astea începeau cu o seară de deschidere, ca să scap de majoritatea. Și atunci nemții aveau un șoc, că veneau dintre cele mai frumoase, de peste tot, îmbrăcate, aranjate – spuma spumelor, așa ceva nu mai văzuseră în viața lor. 

Se înscriau enorm de multe fete, primeam și o mie de scrisori din România. Aveam colaboratori în țară care intermediau. Când suna o fată la numărul din anunț, i se lua adresa și primea un plic cu informații despre cum funcționează totul și cu un chestionar pe care trebuia să-l completeze. Fiecare chestionar avea un număr de înregistrare, iar pozele le puneam într-un album. Sub poze erau scrise numărul de înregistrare, prenumele, vârsta, data nașterii, înălțime, ce lucrează și dacă au copii – băiat, fată, câți ani. Sunt cele mai importante date. Că restul, hobbyuri și trăsături de caracter, astea-s un fel de nisip în ochi.

Aveam două teancuri mari de albume de la A la Z, vreo 28 de albume, iar când fetele se cuplau le scoteam din album și le înlocuiam cu unele noi. Aveam albumele roșii cu fete mai tinere (până la 30 și ceva de ani), iar cele albastre cu fete mai în vârstă (de la 39–40 de ani era categoria mai în vârstă). Toate scrisorile erau trimise din România, pentru că din Germania ar fi durat prea mult și, în plus, exista posibilitatea să se piardă pe drum. Invitația era simplă: la data cutare vin în țară cu nemți, să fie punctuale, îmbrăcate frumos, socializăm, ne simțim bine. 

Timp de vreo 13–14 ani am venit cu câte 30–35 de nemți și stăteam câte o săptămână. Dar după prima experiență, cu opt orașe, am zis să reduc numărul, pentru că era obositor. Am stabilit să vină fetele în anumite orașe. Noi ajungeam sâmbătă seara, iar duminică seara era deschiderea, la Arad, apoi urmau întâlnirile în Oradea, Satu Mare, Cluj și Timișoara. Dar câte un oraș sărea din schemă. Erau mereu Arad, Timișoara și Cluj, iar în funcție de cum mergea ieșeau Satu Mare sau Oradea. 

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

UNA DINTRE ÎNTÂLNIRILE ORGANIZATE LA CLUJ

Din 30–35 cu câți mergeam, cei mai mulți se cuplau din prima seară, dar mai urmau alte trei seri în alte orașe, unde mai veneau fete. Iar asta era o problemă. Eu trimiteam invitații prin poștă că vin cu 30 și ceva de nemți, dar dacă ajungeam acolo doar cu cinci, că ceilalți nu mai voiau să vină, picam eu prost. Așa că le ziceam să vină cu tot cu prietene și când le prezentam pe scenă le ziceam să le aleagă tot pe ele, ca să nu se supere celelalte că au venit degeaba. La final poate vreo doi rămâneau necuplați, unul care nu era de niciun fel prezentabil și unul care se credea așa de grozav, că a avut o mie de femei și niciuna n-a fost suficient de bună.

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

CÂTEVA DINTRE PETRECERILE ȘI ÎNTÂLNIRILE ORGANIZATE DE ANTOANETA

Călătoriile astea de-o săptămână erau însă fenomenale. Aveam duminică deschiderea, iar în zilele următoare îi duceam la degustare de vinuri, la muzică, la petreceri cu DJ, cu mâncare tradițională. Mai era și un neamț care stătea pe lângă Arad și avea o fermă foarte mare. Mergeam la el în fiecare vară, făceam grătare, puneam muzică. 

Iarna era cu tăiat de porc, primăvara cu mielul de Paște. Ca să nu mai zic de Revelioane. Veneam după Crăciun și plecam după Revelion, iar în perioada asta veneau cei mai mulți – aproape 40 de nemți la care se adăugau și perechile care între timp erau cuplate, dar erau în zonă și puteau veni. Nu erau așa Revelioane în tot vestul României. Muzică, dans, fetele pe mese. Nemții n-au trăit așa ceva în viața vieții lor. 

Mai bine, mai bine, mai bine

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

CEI MAI MULȚI BĂRBAȚI ÎȘI ÎNTÂLNEAU PERECHEA ÎNCĂ DIN PRIMA SEARĂ. DAR ASTA NU ÎNSEMNA CĂ DISTRACȚIA TREBUIA SĂ SE OPREASCĂ

Uite așa trecea săptămâna și aveam un program foarte frumos. Și când veneam de la Cluj, de pildă, ne opream la Continental, la Oradea, făceam baie în piscină. Le ofeream tot ce era mai bun în România și îi duceam pe toți – chestie pe care o fac chiar și acum – la cele mai bune localuri și, bineînțeles, totul era perfect organizat.

De fiecare dată când veneam învățam câte ceva și miza era ca următoarea dată să fac mai bine, mai bine, mai bine. 

Așa am descoperit că nu poți să planifici zece fete și să crezi că vin zece. Chiar și în ultimii ani, în București, ca să am 30 de fete trebuia să chem o sută – și să aleg o sută din trei sute. E ca la un examen, nu toată lumea reușește. Ca să nu mai zic de mâncare, băuturi și cine plătește. Vorbeam dinainte cu șefii de restaurant și nu stăteam să facem meniu, să comande fiecare ce vrea, că am fi stat și două luni. Stabileam din start: pui, pește, vită. Cine vrea pui ridică mâna, cine vrea pește, ridică mâna, și tot așa. Una–două se făcea comanda.

În ultimii zece ani, la București, am schimbat și felul în care se plătește. Vine nota de plată, se împarte exact la câți sunt plus zece la sută tips. Bineînțeles că și asta am învățat în timp. Cine vrea cocktailuri, whisky, țigări, șampanii – produsele mai scumpe – plătește extra. Numai soft drinks, bere, vin – astea se împart. Poate erau nemți care n-aveau gagică și beau numai apă toată seara, dar erau unul–altul, cum se întâmplă de fiecare dată, că tot înveți nu? – și făceau pe grozavii și comandau nu știu ce șampanie scumpă și whisky. Nu era corect să se împartă la câți erau. Și vezi la final că nota de plată e de 150 de euro de căciulă și unul, săracul, a băut un pahar de vin și n-a avut nici fată. 

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

ULTIMELE ÎNTÂLNIRI ORGANIZATE AU FOST ÎN BUCUREȘTI 

Am pățit-o și recent, în toamna lui 2021. O fată, de cum au venit, a cerut Aperol Spritz. Și i-am zis că ori își plătește ea, ori poate e unul dintre bărbați dispuși să-i plătească. Scurt pe doi, că dacă tolerez o dată, trebuie să tolerez tot timpul. Și e o chestie de principiu și bun-simț. 

Ca să nu mai zic de mâncare, că la început comandam pentru câți eram – o sută, o sută cincizeci de oameni – și rămânea foarte multă mâncare. Că și restaurantul băga ca să vândă. Rămâneam cu pachete pe care le dădeam pe la colaboratori. Dar m-am învățat minte. Nu mai comand câte persoane vin, fix. Dacă știu că vin vreo 80, comand aperitive pentru 60 și mâncare pentru 50 și desert tot pentru vreo 50. Comand cu cel puțin cu o treime mai puțină mâncare, pentru că rămâne foarte multă. Ultimele dăți când am fost la București am comandat platouri. Nu-i întrebam ce vor, că stăteau prea mult. Să zicem că aperitivele erau de opt feluri la restaurante. Comandam patru feluri, pe fiecare masă câte un platou, pentru câte patru persoane, chiar dacă erau zece la masă. Era suficient. Dacă nu erau de ajuns, mai comandam apoi. Dar asta ca să nu se facă risipă.

Momentul în care a venit internetul – și am ajuns la TV

Am făcut drumurile astea vreo 13–14 ani. Apoi a apărut și crescut internetul. Cam prin 2007–2009 era mare agitație și mulți din Germania au încercat să facă ceva online. Și cei cu care colaboram din Frankfurt s-au băgat. Erau trei asociați – în timp, unul a murit, unul e falimentar, iar cel de care ziceam că am colaborat cu el la început s-a îmbolnăvit și nu-i e deloc bine – și unul dintre ei a zis că face ceva online.

Planul era așa: plătești cinci euro pe lună și discuți direct cu fetele, telefoane, întâlniri, totul le stabiliți voi. Și germanii au început să nu mai fie interesați să plătească la agenții trei–patru–cinci mii de euro pentru întâlniri. Asta m-a afectat direct, n-am mai avut așa de mulți clienți ca să pot veni o săptămână. Văd și acum, că abia îi strâng să vină un weekend – de vineri seara până duminică dimineața – ce să mai stea o săptămână. 

Și atunci am zis — ce să fac?

Cu ce luam de la unul abia plăteam anunțurile în Germania, cu ce luam de la altul plăteam anunțurile în România și tot așa – telefon, că era scump, chirie, asigurări, călătorii etc. Luam dintr-o găleată și puneam în cealaltă. Mie-mi rămânea doar munca.

Totodată, lucrurile nu mergeau bine nici în a doua căsătorie. El era inginer în tehnică medicală, era cu șase ani mai mic decât mine și a mai fost însurat. Eram caractere puternice și nu găseam un numitor comun. Nu ajunge dragostea și vai de mine călătorim împreună și vai ce frumoși suntem. Nu ajunge, dacă nu-i armonie – cum era cu românul cu care eram foarte compatibilă. Așa că am divorțat. 

Divorțul a fost scurt, dar urât, și am pierdut financiar foarte mult. Am zis că nu contează. Sunt genul care lasă să treacă de la mine – întotdeauna am lăsat de la mine și am pierdut doar ca să nu ajung la scandal și discuții. Am divorțat, m-am mutat, dar firma a început să nu mai meargă și am zis că revin în România. Legătura n-o pierdusem și, între timp, cumpărasem două apartamente în Arad. Aveam unde să stau și am zis că de foame n-oi muri. Mie îmi plac proverbele și mi-am spus că eu fac banii, nu banii pe mine. Vreau liniște.

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

ARAD, TIMIȘOARA, CLUJ SUNT TREI DINTRE ORAȘELE CARE NU LIPSEAU NICIODATĂ DE PE LISTĂ

Țin minte că eram în Thailanda la o prietenă pe care am măritat-o când am primit un telefon de la o televiziune că vor să mă ia la o emisiune cu niște nemți și să mă ocup să le prezint fete din România. Le-am zis că nu sunt interesată. Mi-au trimis e-mail. Le-am zis din nou că nu sunt interesată. Mi-au spus că nu e o emisiune de scandal și că au ei bărbații, eu să le găsesc fetele. În trecut, erau firme escroace și jurnaliștii când îi prindeau îi atacau. Și eu am zis că nu am nevoie să fiu atacată, pentru că știu cum lucrez. 

Au mai încercat încă o dată, când au venit trei persoane să-mi explice despre ce e vorba și că nu vor să tragă la răspundere firmele sau femeile. Scopul emisiunii era să-i arate pe nemți cum sunt. Cu al doilea soț am călătorit mult prin lume și am observat că imaginea nemților nu mai era așa grozavă. Dacă în urmă cu 20–30 de ani erai, vai de mine, neamțul e neamț, în ultimii zece ani a mai rămas din toată asta doar istoria. 

Cei care m-au contactat erau de la o casă de producție care a primit contract pentru emisiune. Făceau casting și căutau doar cazurile deosebite, dar prima dată nu m-am prins de șmecherie. Am fost de acord cu condiția ca firma mea, fetele și România să nu fie luate în derâdere. Au zis okay. 

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

ÎN TIMPUL FILMĂRILOR ÎN ARAD PENTRU REALITY SHOW-UL DIN GERMANIA

Bărbații erau foarte diferiți, din toate categoriile, și abia mai târziu mi-am dat seama că erau aleși ca să atragă audiență. Și a funcționat, emisiunea a avut mare succes. Filmam vara și din ianuarie apărea la TV, timp de trei luni, în fiecare luni. Nu era doar cu România, erau și din alte țări, ca Polonia, dar dintre toți eu eram cea mai apreciată. Bine, aveam și cea mai mare experiență – peste 2 500 de nemți aduși în România. 

După vreo șase ani s-a oprit, dar, deși au trecut trei ani de atunci, în timpul ăsta au apărut reluările și emisiunea a devenit un cult. De când am apărut la TV, am amânat întoarcerea în România. Am reluat călătoriile cu nemți – ultimul weekend din lună în București sau Arad, până am observat că e obositor. Așa am ajuns, în ultimul timp, să vin la trei luni doar în București. Au venit câte 15–20, doar weekenduri cu întâlniri vineri și sâmbătă. Ne întâlneam seara la 19 la Hotel Cișmigiu în hol, apoi mergeam cu taxiurile la Casa Doina, la Il Calcio. Am mai schimbat cu Gargantua, cu Nomad. Eu iubesc România și am vrut mereu să le arăt și nemților că România nu e cum se spune. N-am reușit să fac asta în 30 de ani, pentru că la TV se arată doar ce e rău și senzațional.

Singura șansă să câștigi cu o persoană toxică este să nu colaborezi cu ea

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană s-a mai produs o schimbare: româncele au avut drept de muncă în Europa și balanța s-a schimbat, cumva. Tot mai multe fete au plecat în Germania, Italia, Spania – dar mă căutau și de-acolo.

Bine, că-s unele în Dubai, Canada, America, Spania sau în Portugalia nu prezintă așa mare importanță, pentru că un neamț n-o să se ducă neapărat să se întâlnească acolo. Dar în Germania e mai ușor, iar bărbații se gândesc că sunt deja acolo, sunt integrate, știu limba.

Între 2020–2021, am cuplat foarte mulți și le programam întâlnirile direct în Germania. Fetele spuneau ora, locul și neamțul mergea acolo. 

Mai e ceva de spus aici: am clienți datorită renumelui, că sunt ușor de găsit și că nu mai știu să fie alte firme care să se ocupe cu lux de amănunte cum o fac eu. Mai ales că nemții au început să se sature să aștepte. Așa a fost, de pildă, cu un client căruia fiul i-a plătit pe site-uri de-astea și că doi ani nu s-a întâlnit cu nimeni. A plătit, nu știu, 50–100 de euro în fiecare lună, dar în doi ani n-a văzut nicio femeie. Mi-a povestit însă cum era să-și ia țeapă. 

A cunoscut o rusoaică stabilită în Germania. Totul bine și frumos, au vorbit o săptămână pe telefon. El i-a zis că vrea s-o întâlnească, ea l-a amânat că avea drum acasă, ceva probleme cu fiica. După o săptămână l-a căutat, că e pe aeroport în Kiev, că nu poate să treacă, că are nevoie de vreo trei mii de euro și dacă-i poate trimite el jumătate. Lui i-a picat fisa. 

Eu vorbesc foarte mult și îmi plac proverbele. Uite unul care m-a ajutat enorm: singura șansă ca să câștigi cu o persoană toxică este să nu colaborezi cu ea. Singura șansă ca să câștigi este s-o îndepărtezi. Așa am pățit când au venit de la cluburi, ca să le dau fete, dar eu nu pot să-mi dau bat joc de viața unei fete, s-o trimit la proxeneți. În atâția ani, în care întâlnești mii de fete, înveți, ți se dezvoltă intuiția. Nu există așa ceva, să le dau la cluburi. Și așa ceva nu are preț. Cine alunecă pe panta asta nu mai iese.

Am mai învățat ceva în ultimul deceniu, cât a crescut și internetul, dar și cât s-au schimbat oamenii. Eu nu sunt adepta vorbitului la telefon. Dar alții, de lene, ca să nu investească bani în călătorii, să nu piardă timpul, ar vrea la telefon. Când aud: vreau să vorbesc cu ea la telefon, să văd dacă merită, atunci deja e clar. Dacă vreau ca doi oameni să nu rămână împreună, n-am decât să le dau numărul de telefon. Am pățit-o cu o pereche, ea stabilită în Germania.

Atât au fost de îndrăgostiți amândoi, n-au mai putut să doarmă nopțile, tremurau, nu mai puteau. Toată ziua erau pe mesaje, înnebuniți. Bineînțeles, când s-au întâlnit, s-a terminat tot. Și m-a întrebat ce părere am, care e explicația. I-am spus că asta se întâmplă când începe lumea să vorbească la telefon. Fiecare își dă drumul la imaginație, își face filmul de cum vrea să fie celălalt și chestia asta crește ca un bulgăre de zăpadă. Fiecare își imaginează femeia de vis, bărbatul de vis, totul se potrivește, fiecare spune ce trebuie – și atunci vine realitatea, care nu se potrivește în filmul ăsta, și vine trezirea.

Au fost trei decenii ca un carusel incredibil. Și probabil te întrebi: de ce încă fac asta?

Eu n-am un serviciu de la 9 la 5. Ba chiar am avut mai mult de lucru când alții aveau liber – serile, weekendurile și sărbătorile. Poate e obișnuința, dar este și preocuparea. Nu-i privesc ca pe niște clienți, ci ca pe niște musafiri. Printre cei pe care i-am întâlnit în anii ăștia sunt niște oameni atât de ca lumea, de ți-e mai mare dragul. Îi privesc ca pe prieteni care se adaugă la cercul de cunoștințe prin care îmi crește experiența de viață și vorbesc cu ei să-i ajut. Spuneam că-mi plac proverbele. Un singur om dacă ai ajutat în viață să-i meargă mai bine, deja ești un om de succes. Eu am ajutat sute și sute.

Recunosc însă că cel mai mare lux este de ani de zile să n-aud telefonul deloc, să stau câteva zile fără el. Dar nu pot. 

Antoaneta-Hambitzer casatorii aranjate germani si romance, agentie matrimoniala germania romania

FIECARE SEARĂ DE DESCHIDERE ÎNCEPE PRIN PREZENTAREA TUTUROR PARTICIPANȚILOR

Nu se compară însă nimic cu experiența asta de viață, cu poveștile pe care le-am întâlnit. Și acum, la peste 60 de ani, pot spune că cea mai mare descoperire e că în viață trebuie să fii deschis. Aud atâta lume care spune că nu-i place aia, nu-i place ailaltă. Și zic: nu poți să spui că nu-ți place, dacă nu cunoști. Că-mi mai spun unii și altele: nu-mi place, nu-i genul meu! Dar l-ai văzut pe omul ăla, ai stat de vorba cu el, ai văzut cum se uită, ce atitudine are, cum e îmbrăcat? Viața mi-a arătat că atunci când s-au întâlnit față în față întotdeauna a ieșit altfel. Nu spune nu până nu te convingi.

Apoi, trebuie să lași lucrurile să curgă. Să îți asculți vocea interioară, să nu asculți alți oameni, să nu te iei după prejudecăți. O șansă cu adevărat bună vine când nu te aștepți, nu ești pregătit, nu vrei – și atunci o recunoști ca atare. Asta le zic și nemților: dacă veniți la mine cu ideea că mergeți în România și trebuie să întâlniți iubirea, pentru că ați plătit – nici nu are rost să veniți. Trebuie să vii senin, lejer, cu ideea că mergi și eventual o să ai un weekend interesant, cunoști niște oameni, vezi cum curg lucrurile. Dacă vii doar pentru că trebuie, că ai plătit, atunci stai acasă.

Să fii deschis și să lași lucrurile să curgă. Astea sunt secretele mele în viață, dar puțini le înțeleg.


Share