Căutările pe Google din 2021 îți arată cum sunt românii, de fapt, chiar dacă ți-e greu să accepți

Iată cum aproape s-a încheiat 2021 și încă e căutat răspunsul la eterna dilemă: „Când se pune busuioc în pernă”.

Share

Este un moment deosebit la finalul fiecărui an să văd ce-au căutat conaționalii mei pe internet – mă rog, Google, nu e ca și cum știe cineva dacă Bing e o boală sau un soi de dans. În 2016 credeam că a fost peak performance când românii au căutat „cocovan”, dar 2017 a pus rețeta de socată a bunicii acolo unde trebuie. În egală măsură au fost deosebite căutările de pe site-ul eMAG cu deja impresionantele nevoi: cuibar de pui, mațe de oaie și ceva cu „telefoane maricu buton în spate elgiprețuri mai slăbuțe”. Iată-ne în 2021 și, amice, a fost o nebunie.

Românii au fost fierți pe bucătărie, deja nu mai e o surpriză, și desigur c-au căutat „sefi la cutite”. Din păcate, nu prea mulți, ca să intre în top. Norocul a fost și el căutat online, dar de data asta prin loteria vaccinării. Și, în ciuda procentelor, a fost ceva interes pentru programare la vaccinare, la care se adaugă și certificatul verde. Și, na-o pe-asta Tinder, fetele – poate și bărbații, nu judec – au vrut să-și afle ursitul în vis, așa c-au căutat: „Când se pune busuioc în pernă” – la categoria „Când… ?”. Ce păcat de atâta busuioc irosit, când putea ieși un pesto onorabil care să umfle și burta, și sufletul, că de ursit nu știu ce să zic. 

„Să fac spume dacă știu” ce se întâmplă cu școala românească

În 2020, atenția oamenilor, așa cum a fost văzută în clasamentul Google, era spre informații despre virus, restricții și pandemie, în general. Anul ăsta, cum ziceam mai sus, loteria, certificatul și vaccinarea au fost la mare căutare. Și a mai fost una dintre dilemele care până în prezent n-au răspuns: când se reiau activități considerate normale. Ce mai e normal, până la urmă? 

E al doilea an al pandemiei și asta se vede, de-aia în topul simptomelor se regăsesc cele pentru Covid, pentru varianta Delta și Covid pe zile. Se adaugă miocardita, anxietatea, pneumonia, guta, infecția urinară, depresia și norovirus. În afară de virusul din final, care a fost în atenția oamenilor în vară și e o surpriză pentru clasament, mare parte din termenii din top sunt legați între ei. În contextul ăsta chestia cu „activități normale” de mai sus deja nu mai are sens. 

Într-o notă mai cotidiană, hai să vezi rețetele. Pe primul loc, am zis-o deja, e „Să fac spume dacă știu”. E prezentată drept o rețetă de prăjitură. Da, nu-i așa. Este doar o budincă ordinară, dar numele ăsta care a și intrat în topul căutărilor a venit de pe TikTok, unde-s sute de videouri care folosesc fragmentul audio în care o mamă îi spune fiului „să fac spume dacă știu” când el întreabă de rețetă. Până și banana bread avea mai multă demnitate. Altfel, s-a gătit așa și așa mult și în 2021 cu rețete de: varză murată, banana bread – whoop! un clasic! –, gem de gutui, lasagna, salam de biscuiți, eclere, spanac, cremă de zahăr ars și macarons.

Gândurile și rugăciunile mele merg către părinții care au copii de școală și către elevi. Sincer. Clasamentul „Când… ?” e dominat de incertitudine pe latură educațională: când începe școala, când se termină anul școlar 2021 (sper c-au căutat asta fix înainte să înceapă școala) și când se redeschid școlile. N-au lipsit de altfel clasicele: când este Black Friday 2021, când se schimbă ora 2021 (deși Parlamentul European deja a decis să renunțăm la ea) și când cade Paștele în 2021. Ziceam de pandemie, așa că uite-o și aici: de când intră în vigoare noile restricții. Mă rog, și-au mai făcut loc când începe Survivor 2021 și când sunt Floriile 2021.

Am zis de Survivor și doamne iartă-mă hai să vezi ce emisiuni au băgat angro românii. După atâtea rețete nu putea fi altceva pe primul loc decât Chefi la cuțite, urmată de Survivor și Asia Express. Ți-am zis că-s persoane care încă-și pun busuiocul sub pernă? Doar așa-mi pot explica succesul emisiunilor ca Mireasa, Căsătoriți pe nevăzute și, desigur, Burlacul. Clasica Românii au talent e aici și clasamentul a mai adunat următoarele: Vlad (serial, nu emisiune), Adela (serial, nu emisiune) și Masked Singer

iPhone 13 ca să rupi Squid Game în două

Cum, n-ai auzit de Squid Game până acum? Doamne, mă întreb cum au trecut pe lângă tine toate impresiile celor care l-au văzut și au ținut să-ți explice cum n-ai înțeles nimic din el – da, am făcut-o și noi – sau toate recomandările de alte filme și seriale mult mai bune fff bune trebuie să le vezi – da, am făcut-o din nou. Sincer, ce alt serial putea fi cel mai popular 2021, dacă nu unul distopic în care sute de oameni se bat pe viață și pe moarte pentru bani. Mă rog, lista e completată de alte filme și seriale mai mult sau mai puțin neinteresante: Bridgerton, Ginny and Georgia, Hercai (turcesc, da, cum ți-ai dat seama?), Dune, After We Fell, Red notice (surprinzător, c-a intrat abia în decembrie pe Netflix), Venom 2, Eternals și Doctorul minune (turcesc, da, cum ți-ai dat seama?).

Google nu mai zice care-s telefoanele populare, dar, cumva, iPhone 13 tot a intrat în clasamentul căutărilor populare lângă Euro 2020, toate curiozitățile despre Covid și Petrică Mâțu Stoian (a murit pe 6 noiembrie). 

Dacă tot am ajuns la vedete, pe primul loc a intrat Alexandra Dinu. E posibil să fi ajuns aici după ce-a prins juriul la Românii au talent. Între timp, a și fost înlocuită. Emma Răducanu e cea mai populară sportivă din 2021. A avut un parcurs excelent la US Open, dar nu asta i-a fascinat pe români, ci că tatăl ei este din România. A și venit la Cluj anul ăsta. Deși despre clasamentul „Oameni” Google susține că a fost realizat cu persoane în viață, un nume al unui român decedat a intrat aici: Dan Petrescu. Da, e și numele unui fost fotbalist încă în viață, dar este și numele unui miliardar – unii îl dau și drept cel mai bogat român – care a murit în octombrie, într-un accident aviatic. Lista e închisă de Flavia Groșan, medic pe care nimeni nu l-a oprit din a spune toate prostiile despre pandemie, Covid și medicamente sau vaccinuri. 

Într-o notă serioasă, nu-i de glumă cu simptomele pentru anxietate și depresie. Interesul românilor pentru cele două arată că pandemia deja a produs efecte care vor fi resimțite din plin în următorii ani. Vorbește cu cei din jurul tău sau, dacă tu ești în situația în care cauți simptomele, cere ajutor. Altfel, spor la prăjituri, binging de seriale pus busuiocul sub pernă, dar mare grijă c-ai mai mult de câștigat dacă-l transformi în pesto.

Share