Dorm cu ușa încuiată pentru că mi-e frică de colegul meu de apartament care crede în conspirații

„Uneori se închide în camera lui cu săptămânile. De multe ori îl aud cum strigă prin perete că totul e o mare conspirație. Nu știu cu cine vorbește.”

Share

În rubrica asta, răspundem la întrebările tale cu ajutorul experților și psihologilor, fie că e vorba de dragoste neîmpărtășită, colegi de apartament enervanți, fie anxietatea care te copleșește la mahmureală. 


Bună, VICE!

Locuiesc de trei ani într-un apartament confortabil din Rotterdam. Când m-am mutat acolo, locuiau deja în el patru persoane. Una dintre ele e Barry, un bărbat de vârstă mijlocie care stă în apartamentul ăsta de ani de zile. Mă înțelegeam foarte bine cu el. Am avut mereu o atmosferă plăcută în casă. Toți colegii sunt queer și am simțit că e un spațiu safe.

Dar totul s-a schimbat după ce a început pandemia. La început, am făcut imediat niște reguli clare pentru casă, ca să ne asigurăm că toată lumea e prudentă. Eu unul am multe persoane vulnerabile în cercul de apropiați și voiam să am grijă de ei. Am presupus că toată lumea era de acord cu regulile și că le respecta, așa că mă vedeam liniștit cu familia și prietenii. 

Cel puțin până anul trecut, când am aflat că Barry a mers la un protest împotriva restricțiilor, la care participaseră mii de persoane. Când l-am sunat să îl întreb ce naiba se petrece cu el, a reacționat foarte violent. A refuzat să-și facă testul. Spunea că oricum corona e doar o farsă. A recunoscut că n-a respectat deloc măsurile pe care le impusesem împreună cu colegii de apartament. Am închis telefonul furios.

Barry a fost mereu ciudat. E genul care strânge lucruri în casă obsesiv, are idei dubioase despre lume și crede în tot felul de teorii conspiraționiste. Uneori se închide în cameră cu săptămânile. Merge la tot felul de demonstrații și îl aud prin pereți cum urlă că totul e o conspirație. Nu știu cu cine vorbește. Și a început să nu se mai spele. Deja miroase tot apartamentul din cauza lui. Zonele comune sunt cât de cât ok, dar știu că nu e deloc ok în camera lui.

De când a început pandemia, a adoptat tot felul de idei de dreapta – inclusiv despre persoanele queer, deși și el e gay. Odată, mi-a zis că nu crede în identitatea mea de gen. Sunt trans și sunt în tranziție de șase luni. Mi-a zis că tranziția mea e o porcărie. Așa că atmosfera a devenit foarte neplăcută, de-a dreptul sinistră.

Eu și colegii de apartament dormim de ceva timp cu ușile încuiate la camere pentru că nu ne simțim în siguranță. Uneori mă tem că într-o zi o s-o ia razna și o să ne atace. Ne întâlnim ocazional pe hol, dar păstrăm distanța. Am vorbit cu proprietarul despre el, dar ne-a zis că nu-l poate da afară, pentru că are contract cu el și mereu a fost un chiriaș bun.

Nu vreau să plec din casa asta, pentru că e singura pe care mi-o pot permite momentan și îmi place mult de colegii mei – mai puțin de Barry. Apartamentul e și aproape de biroul meu, ceea ce mă ajută mult. Ce putem face? Există vreo cale să-l dăm pe Barry afară din casă?

Mulțumesc.

C.


Bună, C.!

Uau, ce situație nasoală e la voi acasă! Casa e locul unde ar trebui să te simți în siguranță și să te poți odihni. 

Dar ce e de făcut dacă nu te mai înțelegi cu colegul de apartament și simți că ești în pericol?

E foarte greu, din punct de vedere legal, să dai pe cineva afară din casă. Sunt în joc mai mulți factori: cine a fost primul chiriaș? Ce fel de contracte aveți? Dacă nu mai puteți conviețui împreună, mai are proprietarul și alte imobile unde vă poate oferi chirie? Cred că va trebui să stați de vorbă cu un avocat.

„Un chiriaș are dreptul să-i ceară proprietarului condiții de liniște în apartament, mai ales dacă îl deranjează alți chiriași”, mi-a zis Tjerk Dalhuisen de la fundația !WOON. Dacă nu te mai simți safe în propria casă, poți recurge la asta. Sancțiunea finală ar fi încheierea forțată a contractului cu Barry. Dar nu e ușor să faci asta, mai ales dacă nu vrea să plece de bună voie. Trebuie să ai dovezi că Barry vă pune în pericol. Iar când el va afla de treaba asta, se va enerva și mai tare și atmosfera în casă va fi și mai neplăcută.

„De obicei îi sfătuim pe oameni să ia imediat măsuri juridice”, a zis Koen Voskamp. El e consilier la Asociația de Mediere între Vecini și coordonează și susține voluntari care îi ajută pe oameni să își rezolve problemele cu vecinii lor. „Există multă durere în astfel de situații. Când iei măsuri juridice, te gândești că legea va fi de partea ta, dar, de multe ori, treaba asta înrăutățește situația. În loc să aibă toată lumea de câștigat, totul se transformă într-o luptă cu pierderi emoționale mari.”

Dacă te concentrezi pe partea juridică, pierzi din vedere ce poți face singur. „Un avocat se concentrează pe drepturile clientului, dar e mai puțin atent la frustrarea și durerea lui”, a adăugat Voskamp. De aceea, Voskamp accentuează că e important să începi o conversație și să vezi ce poți face, ca chiriaș, ca să mediezi situația.

În cazul tău, Voskamp a observat că e vorba de multe emoții: ai zis că mereu a fost un mediu safe la voi acasă și că ați sperat să vă tratați toți cu dragoste și respect. Acum sunteți suspicioși și încuiați ușile când mergeți la culcare, deci atmosfera s-a stricat rău.

Ce poți face ca să schimbi asta? „Ca mediatori, scopul nostru e să deschidem conversația. Mai întâi, doi mediatori vorbesc cu cele două părți implicate ca să afle cum se simte toată lumea și ce ar vrea să obțină. După care părțile se întâlnesc să discute ce pot face.” Voi ați avut o conversație cu Barry sau totul s-a încheiat când i-ai închis telefonul?

O astfel de conversație nu rezolvă neapărat problema, dar măcar aflați cum se simte toată lumea.

E de înțeles că nu vrei să te împaci cu Barry imediat și să redeveniți prieteni. Comportamentul lui, faptul că nu îți acceptă identitatea îți pot afecta sănătatea mintală. Pe internet, ar fi genul de om pe care l-ai bloca, dar uite că trebuie să împărțiți casa. Câtă înțelegere îi poți arăta unei persoane care nu are înțelegere pentru tine?

„Înțeleg că nu ai niciun chef de Barry, dar atunci când nu oferi înțelegere, nici n-o să primești. Practic, îl consideri prost pe Barry și prin chestia asta închizi de tot conversația”, a zis Voskamp. Mediatorii sunt imparțiali și te pot ajuta să înțelegi mai bine situația celuilalt. Cu ajutorul lor, se poate ajunge la înțelegeri ok pentru ambele părți.

Dacă ți-e teamă pentru siguranța ta și ai dovezi de comportament agresiv, Voskamp îți recomandă să mergi la poliție. 

Apoi, mai e important să faci niște alegeri. Ce te deranjează mai tare, faptul că Barry nu respectă măsurile de siguranță sau faptul că nu-ți acceptă identitatea de gen? Și care ar fi soluția pentru tine? Ce opțiuni ai?

Dacă situația nu se schimbă, merită să cauți alt spațiu de locuit, pentru că treaba asta o să-ți afecteze sănătatea mintală. E extrem de important să ne simțim relaxați în propria casă. 

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.

Share