Kiss Music News

7 cântăreţi români care au ajuns pe Netflix

Mai mulți cântăreți din România au ajuns și pe Netflix, unii cu muzica, alții cu actoria.

Pe măsură ce filmele românești și-au făcut loc și pe cea mai populară platformă de streaming de  filme, acolo au începută să apară și mai mulți artiști din industria muzicală autohtonă.

S-a întâmplat astfel pentru că o parte dintre ei sunt și actori sau au devenit între timp actori. Poate cel mai bun exemplu în acest sens este Tudor Chirilă, dar mai sunt și alții, care jonglează perfect cu ambele domenii: muzica și actoria.

O altă parte dintre acești artiști au ajuns pe Netflix doar cu muzica lor, care a fost folosită pe coloana sonoră a unor producții românești sau chiar străine.

Dar, mai bine te lăsăm să vezi cu ce cântăreți români poți să faci binging pe Netflix.

INNA, cu piesa „Sin Ti”

Muzica INNEI se aude acum și pe Netflix. Piesa „Sin Ti”, de pe albumul „YO”, a fost aleasă pentru a fi difuzată în episodul al șaselea din cel de-al doilea sezon al serialului „Elite”. Nu este prima dată când muzica INNEI este aleasă pentru a apărea într-un serial. „Tu Manera”, tot de pe album „YO”, a fost inclusă pe coloana sonoră a serialului „Grand Hotel” de la ABC, produs de Eva Longoria.


Killa Fonic, cu „Miami Bici”

„Miami Bici", piesa compusă de Killa Fonic și 911 pentru coloana sonoră a filmului cu același nume, a fost cea mai ascultată piesă românească de pe Spotify România în 2020, conform topului Spotify Top Piese 2020. Pe YouTube, clipul are peste 32 de milioane de vizualizări. Dacă nu l-ai văzut până acum, găsești „Miami Bici” pe platforma de streaming.


Tudor Chirilă în „Legături Bolnăvicioase”

Chirilă și-a început în paralel ambele cariere: muzicală și actoricească - în 1996 a absolvit UNATC-ul și tot atunci a fondat și trupa Vama Veche. Filmul lui Tudor Giurgiu, „Legături bolnăvicioase”, nu e primul său rol într-o producție cinematografică, dar este unul de de referință. Acum, fanii pot să-l (re)vadă pe Netflix.


Jojo în „Pup-o, mă!”

Cătălina Alexandra Grama, cunoscută de public sub numele de scenă Jojo, acronim de la cuvintele „jeune et jolie”, este cântăreață, o cunoscută vedetă de televiziune și actriță, care a apărut în piese de teatru, producții cinematografice și emisiuni televizate de divertisment. Cariera muzicală a lăsat-o în urmă pe la începutul anilor 2000, după un scurt succes înregistrat cu piesa „Roz”. Dar a continuat să apară în producții TV și filme. Ultimul ei proiect cinematografic e „Pup-o, mă!” (2018) și e disponibil pe Netflix.


Smiley în „Selfie”

Smiley și-a făcut un obicei din a fi personaj episodic în producțiile românești. Așa se face că el apare și în „Selfie” cu un rol minor și jucat în tandem cu Alex Velea.


5GANG: Un altfel de Crăciun

Înainte să se destrame, trupa 5GANG le-a făcut pe toate: vlogging, videoclipuri muzicale virale, cu milioane de vizualizări, dar și un lungmetraj la care lumea s-a înghesuit la propriu să-l vadă în cinematografe. Lansat pe 27 decembrie 2019, „5GANG: Un altfel de Crăciun” a înregistrat audienţe record în România, cu 302.491 de spectatori raportați în a treia săptămână de la premieră, când se află pe a doilea loc în box office. Astfel, el a bătut toate recordurile de spectatori înregistrate până în prezent de un film românesc de la intrarea pe piață, din ultimii 24 de ani.


Ioan Gyuri Pascu în „Occident”

Regretatul Ioan Gyuri Pascu a fost un artist complet și extrem de iubit. El a apărut în numeroase producții cinematografice, dar unul dintre cele mai bune roluri le-a făcut în filmul lui Cristian Mungiu, „Occident”. Aici el joacă rolul lui Gică, opusul lui Alexandru Papadopol („Luci”). Criticul de film Alex. Leo Șerban s-a referit la jocul memorabil al lui Pascu ca și cel al lui Papadopol „cinic, bun pentru toți vecinii”, iar Eugenia Vodă a sugerat că el este „autentic prin definiție” și că prin el „umorul negru capătă reflexe diafane”.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.