Cool Stuff

Creatorul Squid Game, în discuții cu Netflix și pentru sezonul 3

După ce în toamna acestui an a fost anunțată și continuarea serialului cu un nou sezon, acum sunt șanse mari să avem și sezonul 3.

Creatorul Squid Game, Hwang Dong-hyuk, a declarat că este în discuții cu Netflix pentru prelungirea serialului-fenomen, nu cu unul, ci cu alte două sezoane. Iar decizia finală urmează să apară din moment în moment. 

„Este o presiune foarte mare, o cerere foate mare și atâta iubire pentru un nou sezon care ar putea apărea. Așa că simt că aproape nu am de ales", spunea el în noiembrie anul acesta. “Așa că mă gândesc serios să existe și un sezon 2”. 

Tot atunci el a vorbit și despre un potențial plot pentru noul sezon, Front Man-ul care conduce jocul mortal din primul sezon ar putea fi în centrul acțiunii sezonului doi. 


Sursă foto: screenrant.com

Cel mai urmărit show al tuturor timpurilor 

După lansarea din septembrie, serialul a devenit cel mai urmărit show al tuturor timpurilor de pe Netflix și a adus venituri de aproape 900 de milioane de dolari. A depășit și Bridergeton, producția care deținea înainte cele mai multe vizualizări în prima lună după lansare.

Ca orice distopie, și Squid Game a pornit de la un sâmbure de adevăr. Creatorul a dezvăluit că ideea serialului e inspirată din propria experiență de viață. Și i-a venit după ce criza financiară mondială din 2009 a ajuns și în Coreea de Sud și i-a afectat familia. 

„Am fost foarte strâmtorat financiar, deoarece mama mea ieșise la pensie de la compania unde lucra. Eu lucram la un film dar nu am reușit să obținem finanțare pentru el. Așa că nu am putut munci un an. A trebuit să luăm împrumuturi - mama, eu și bunica mea”, a relatat regizorul.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.