Kiss Time Out

Care sunt cele 6 filme nominalizate la Premiile Oscar 2022 pe care le poți vedea pe Netflix

Netflix este adevăratul câștigător la ediția Premiilor Oscar din 2022.

La această ediție a Premiilor Oscar, Netflix a reușit să strângă 27 de nominalizări, inclusiv pentru 2 filme la categoria Cel mai bun film: „The Power of the Dog” și „Don't Look Up”. 

Dar iată ce alte producții Netflix nominalizate la Premiile Oscar 2022 poți vedea chiar acum pe platforma de streaming. 


Don't Look Up - nominalizat la categoria Cel mai bun film 

Filmul este despre doi oameni de știință care descoperă că o cometă va lovi Pământul în 6 luni de zile. Dacă acest lucru nu este evitat, omenirea va fi stearsă de pe fața planetei. Cei doi sunt ignorați de politicienii care conduc America și sunt băgați în seamă abia când, prin intermediul presei și al rețelelor de socializare, reușesc să creeze panică și neliniște în rândul populație. Chiar și atunci, guvernul american alege să exploateze politic această situație și permite unui miliardar să încerce să-și pună în aplicare planul prin care dorește să extragă minereuri prețioase de pe cometă, chiar și cu riscul eșecului și anihilării rasei umane. De fiecare dată avertizările oamenilor de știință sunt fie ridiculizate, fie ignorate.

 


The Power of the Dog - nominalizat la categoria Cel mai bun film 

După o pauză de 12 ani în activitatea regizorală, Jane Campion semnează apreciatul western dramatic intitulat „În ghearele câinilor” (The Power of the Dog). Filmul, care îi are în distribuție pe Benedict Cumberbatch, Kirsten Dunst, Jesse Plemons și Kodi Smit-McPhee, a acumulat, încă din prima săptămână, 27,2 milioane de ore de vizionare pe Netflix.

Carismaticul fermier Phil Burbank inspiră teamă și admirație celor din jur. Când fratele lui vine acasă cu noua lui soție și cu fiul acesteia, Phil le pune tot felul de bețe în roate, până când realizează că ar putea fi prins în mrejele iubirii. 


The Hand of God — nominalizat la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional

Paolo Sorrentino (Il Divo, Marea frumusețe, Tânărul papă), scenaristul și regizorul distins cu Oscar, ne prezintă povestea lui Fabietto Schisa, un băiat care trăiește în Napoli în anii ’80. Mâna lui Dumnezeu este o poveste despre bucurii neașteptate, precum sosirea legendarului fotbalist Diego Maradona, dar și despre tragedii la fel de neprevăzute. Soarta își joacă rolul, bucuria și tragedia se împletesc, iar rotițele viitorului lui Fabietto se pun în mișcare. Sorrentino revine în orașul natal pentru a spune o poveste extrem de personală, care vorbește despre destin și familie, filme și sport, dragoste și pierderi.


The Lost Daughter — nominalizat la 3 premii Oscar pentru Cea mai bună actriță - Olivia Colman, Cea mai bună actriță într-un rol secundar - Jessie Buckley, Cel mai bun scenariu adaptat 

Filmul este bazat pe un roman de Elena Ferrante, „THE LOST DAUGHTER”, și reprezintă debutul regizoral al lui Maggie Gyllenhaal. Îi are în distribuție pe Olivia Colman, Jessie Buckley, Dakota Johnson, Ed Harris, Peter Sarsgaard, Dagmara Dominczyk și Paul Mescal.

Aflată singură într-o vacanță la malul mării, Leda (Olivia Colman) întâlnește pe plajă o tânără mamă și pe fiica acesteia, iar în curând dezvoltă o obsesie pentru ele. Descurajată și captivată de relația dintre ele și de familia lor extinsă gălăgioasă și amenințătoare, Leda este copleșită de amintirea terorii, confuziei și sentimentelor intense de la începutul propriei perioade de maternitate. O acțiune impulsivă o aruncă pe Leda în universul periculos din propria ei minte, obligând-o să se confrunte cu alegerile mai puțin obișnuite făcute ca tânără mamă și cu consecințele acestora.


tick, tick Boom! — nominalizat la categoria Cel mai bun actor - Andrew Garfield și la categoria Cel mai bun montaj

În pragul aniversării a 30 de ani, un tânăr și promițător compozitor de muzică de teatru se împarte între iubire, prietenie și viața stresantă ca artist în New York. Un musical cu adevărat deosebit și plin de emoție. 


Mitchells vs. the Machines — nominalizat la categoria Cea mai bună animație 

The Mitchells vs. The Machines este o animație semnată de creatorii producțiilor Spider-Man: Into The Spider-Verse (premiată cu Oscar) și The LEGO Movie. Este o comedie de acțiune animată despre o familie obișnuită, care se află în mijlocul celei mai mari provocări de până acum: salvarea lumii de la apocalipsa roboților.  De la telefoane inteligente la aspiratoare robotizate și la maleficele jucării Furby, toate sunt folosite pentru a captura toți oamenii de pe planetă. Acum salvarea omenirii depinde de membrii familiei Mitchell, inclusiv de mama Linda, o eternă optimistă, ciudatul frățior Aaron, cățelul Monchi și doi roboți prietenoși, dar cam prostuți.


În afară de aceste 6 lungmetraje, pe Netflix mai găsești și 4 scurtmetraje care au primit nominalizări la Premiile Oscar 2022:

  • Audible — Cel mai bun scurtmetraj documentar
  • Lead Me Home — Cel mai bun scurtmetraj documentar
  • Three Songs for Benazir — Cel mai bun scurtmetraj documentar
  • Robin Robin — Cel mai bun scurtmetraj de animație

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.