Kiss Music News

Filmul „House of Gucci” n-a fost luat în seamă la Oscaruri, dar Lady Gaga e recunoscătoare pentru celelalte nominalizări

„House of Gucci” a fost una dintre cele mai mediatizate și așteptate producții ale lui 2021, dar Academia tot nu a inclus-o pe lista nominalizărilor la Oscar.

Lady Gaga, actrița principală din film, nu a fost inclusă nici la categoria „Cea mai bună actriță”, deși alte premii au inclus-o în nominalizări, cum ar fi Globurile de Aur, SAG Awards sau Critics Choice Awards.. Cu toate astea, artista în vârstă de 35 de ani nu a pus la suflet dezamăgirea, ba chiar s-a bucurat de succesul altora.

Totuși, „House of Gucci” a primit o nominalizare la Oscar, la categoria „Best Makeup & Hairstyling”, pentru munca depusă de Göran Lundström, AnnaCarin Lock și Frederic Aspiras. 

Într-o postare pe contul ei de Instagram, Gaga a notat cât de mult se bucură pentru prietenul ei Frederic. „Nu aș putea să fiu mai fericită pentru un om pe care-l numesc frate, alături de care am lucrat în ultimii 15 ani, și pentru nominalizarea lui la categoria „Makeup & Hairstyling” pentru „House of Gucci.”

Frederic a fost magic, precis și a oferit luni din viața lui atât înainte de filmări, cât și în timpul filmărilor. A pregătit zeci de peruci timp de luni de zile și s-a pregătit cel puțin un an pentru asta. Este un geniu în viață și, Freddie, suntem cu toții recunoscători doar să fim lângă talentul tău, creativitatea de care dai dovadă și generozitatea spiritului tău.”

Gaga nu s-a oprit doar la a-și lăuda prietenul, ci a ținut să-i felicite și pe actorii care au fost nominalizați.

„Și vreau să-i felicit pe toți cei care au primit nominalizări în acest an. Felicitări pentru munca și dedicarea voastră, pentru nominalizarea și magia voastră - meritați toată validarea posibilă pentru ceea ce a fost un peisaj superb de reușite și performanțe ale anului trecut.”


Deși anul ăsta a ratat lista finală, Gaga nu este străină de această „onoare.” Ea a fost nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță” pentru rolul ei din „A Star Is Born”, dar și la categoria „Cel mai bun cântec original” pentru piesa „Til It Happens To You” din documentarul „The Hunting Ground.” În caz că nu știai, artista a și câștigat un trofeu pentru piesa „Shallow”, în 2019.


În cadrul evenimentului de anul ăsta, categoria „Cea mai bună actriță” conține nume sonore precum: Jessica Chastain (The Eyes of Tammy Faye), Olivia Colman (The Lost Daughter), Penélope Cruz (Parallel Mothers), Nicole Kidman (Being the Ricardos) și Kristen Stewart (Spencer). Tu pe cine pariezi?

PS: Gaga a fost nominalizată recent în cadrul premiilor BAFTA, care vor avea loc pe 13 martie. Artista a notat un mesaj pe Instagram, unde a mărturisit cât de onorată se simte de acest lucru.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.