Cool Stuff

Proprietarii de trotinete electrice din România, obligați să aibă RCA

Măsura se va aplica din 2023.

De la anul, proprietarii de trotinete electrice din România vor putea circula pe străzi doar dacă au RCA, altfel vor fi amendați și riscă chiar să nu mai fie lăsați să circule cu trotineta.

 O directivă europeană ce îi obligă pe proprietarii de trotinete să aibă polițe de asigurare pentru mijloacele lor de transport  va trebui adaptată și pentru România, iar Parlamentul are termen până în 2023 să introducă în legislația națională obligativitatea RCA-ului pentru trotinetele electrice.

De asemenea, și Autoritatea de Supraveghere Financiară va trebui să elaboreze normele de aplicare a acestei prevederi.

Valentin Ionescu, reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară, a declarat pentru Digi24 că o astfel de reglementare este necesară deoarece accidentele în care sunt implicate trotinetele electrice s-au înmulțit.

În ultimii trei ani, în România s-au produs sute de accidente în care au fost implicate trotinete electrice.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.