Vinurile spumante, așa cum spune și numele, sunt tot vinuri, așa că discuțiile despre subtilitățile acestei licori, despre câte feluri există, despre cum se consumă corect și despre tipurile de mâncare cu care se potrivesc cel mai bine, nu o să se epuizeze niciodată. E o calitate a vinului să genereze multe discuții în jurul lui, tocmai pentru a oferi scuza perfectă pentru ca interlocutorii să mai bea un pahar. Așadar, iată unde te poți bucura de o discuție pasională la un pahar bun de vin spumant în 5 localuri din țară:
București - Vin la Domenii
Vin la Domenii este un micuț wine bar din spatele pieței Domenii și care are o personalitate aparte. N-ai cum să-l ratezi, pentru că o să observi imediat sticlele goale înșirate ostentativ pe gard. Aici se organizează frecvent sesiuni de wine tasting, iar în meniu se regăsesc și destule spumante care să-ți satisfacă pofta.
- Adresă: Alexandru Constantinescu 2
- Telefon: 0729.882.904
- Facebook: https://www.facebook.com/VinlaDomenii
Brașov - Ma Cocotte Gastro Wine Bar
Ma Cocotte este un gastrobar aflat pe o stradă din spatele Dealului Cetății. Meniul aduce laolaltă o sortimentație diversificată de vinuri în asociere cu partea gastronomică internațională. Destul de des, aici au loc și sesiuni de wine tasting. O seară petrecută la Ma Cocotte, într-o companie plăcută și cu o sticlă de spumant la rece, se va transforma cu siguranță într-o amintire plăcută.
- Adresă: Nicopole 34A
- Telefon: 0741.671.596
- Facebook: https://www.facebook.com/bistromacocotte/
Cluj - Kupaj
Kupaj se recomandă ca un „loc dedicat rafinării simțurilor”. Este un restaurant dedicat mai ales celor pasionați de gastronomie și de preparate deosebite și gătite cu multă atenție la detalii. Însă, Kupaj, așa cum sugerează și numele, este și un wine bar cu o ofertă generoasă de vinuri, printre care și niște spumante aparte.
- Adresă: Sindicatelor 4
- Telefon: 0731.653.653
- Facebook: https://www.facebook.com/kupaj.ro