Kiss Bits

Cum a ajuns Brâncuși să fie apreciat de străini când românii nu dădeau doi bani pe arta lui

„Când am plecat de aici, v-am lăsat săraci și proști, când am revenit, v-am regăsit și mai săraci, și mai proști.”

În 2016, premierul tehnocrat Dacian Cioloș a pornit o colectă națională pentru a aduce în patrimoniul statului român lucrarea „Cumințenia Pământului” a lui Constantin Brâncuși. O asemenea inițiativă nu a mai avut loc de la celebrul „Dați un leu pentru Ateneu” și a reușit să adune un milion de euro de la o sută de mii de donatori. Prețul cerut de proprietarii sculpturii era însă de 11 milioane, așa că aceasta nu a mai fost achiziționată, iar proiectul s-a dovedit un eșec. 

Cu această ocazie, numele artistului a revenit în atenția românilor – un articol de-atunci arăta că există un Brâncuși pentru fiecare dintre noi, indiferent dacă ești hipster, mason, ortodox sau crezi în conspirații cu extratereștri. Chiar și arta clasică poate fi greu de înțeles fără niște informații de bază, așa că în condițiile astea arta contemporană poate părea chiar un OZN. Asta nu-i oprește însă pe români să-și dea cu părerea când vine vorba despre Brâncuși pentru că, nu-i așa, a fost un țăran român veritabil. Probabil că artistul s-ar amuza copios pe seama tuturor. Textul ăsta nu e însă despre simbolistica operei lui – pentru asta există critici de artă și istorici – ci câteva detalii și povești din viața lui Brâncuși.

Brâncuși – câteva coordonate

Constantin Brâncuși, al șaselea copil al unei familii de țărani înstăriți, s-a născut pe 19 februarie în satul Hobița din județul Gorj. De altfel, copilăria și întâmplările de-atunci îi vor marca opera. Scriitorul Alexandru Buican, care a scris o biografie a sculptorului, spune în cartea sa că una dintre primele amintiri ale acestuia se leagă de o întâmplare de când avea doar trei ani. Era sezonul de făcut țuică și pentru că îi vedea pe adulți cum degustă constant din licoare, micul Brâncuși a prins o clipă de neatenție și a luat și el o dușcă. A leșinat, iar toată lumea l-a crezut mort, așa că maică-sa a adus-o din disperare pe Baba Brîndușa, un soi de vraci al satului. Între timp, tatăl s-a întors de la muncile câmpului înconjurat de lăutari – ceea ce trebuia sa fie o seară de petrecere în jurul cazanului cu țuică s-a transformat într-o dramă.

Baba Brîndușa l-a tratat pe micul Brâncuși cu niște balegă de cal fluturată pe lângă nas, ca să-l trezească în simțiri. Totul s-a sfârșit cu bine până la urmă. Petrecerea a continuat, iar lăutarii au cântat cu foc toată noaptea. A doua zi, însă, taică-său l-a rugat să adune niște nuiele, l-a așezat cu capul în jos și l-a bătut cu nuielele pe care le-a adunat, ca pedeapsă pentru seara de dinainte. Această poziție a realității răsturnate și trecerea de la dramă la petrecere și, în final, la pedeapsă, îi va marca lui Brâncuși perspectiva artistică.

Ca și restul copiilor de țărani, Brâncuși nu a mers la școală și a fost păstor pentru turma familiei. Pe lângă asta, a învățat să sculpteze în lemn, o tehnică necesară pentru a produce butoaie, picioare de pat și linguri atât de necesare în mediul rural. 

Brâncuși a plecat de acasă să-și caute de lucru la numai nouă ani. După mai multe încercări, a ajuns la Craiova, unde a petrecut mai mulți ani. La un moment dat a reușit să încropească o vioară, chiar dacă nu avea pregătirea necesară – realizarea i-a atras atenția unui industriaș de pe-acolo, care l-a înscris în 1984 la Școala de Arte și Meserii. 

Până la acel moment, Brâncuși nu a avut cine știe ce legătură cu școala, așa că a trebuit să învețe să scrie și să citească singur, dar a reușit chiar să obțină o bursă. Studiile ar fi trebuit să dureze cinci ani, dar le-a terminat în patru și a plecat apoi la București, să studieze la Școala Națională de Arte Frumoase. Chiria și traiul în Capitală nu erau ieftine nici atunci, așa că a fost nevoit să vândă partea sa din moștenire unuia dintre frați. A finalizat studiile în 1902, cu calificative maxime, iar un an mai târziu a primit prima comandă a unui monument public – bustul medicului Carol Davila. Lucrarea a fost amplasată la Spitalul Militar din București și rămâne singurul monument public realizat de Brâncuși în București.

Plecarea în Occident

Celebritatea sculptorului Auguste Rodin l-a fascinat, așa că și-a dat repede seama că doar în Occident ar putea atinge faima internațională. A plecat în Germania, la Munchen, și a rămas acolo pentru o scurtă perioadă de timp, dar visul lui era să ajungă la Paris. Avea o problemă, însă: momentan, era un ilustru necunoscut, fără posibilități financiare. Așa că a plecat pe jos, cu un rucsac în spate – și-a vândut ceasul pentru biletul de acces pe barca care-l ducea pe celălalt mal al lacului Konstanz, iar în Basel și-a vândut o parte din haine. A făcut pneumonie după ce l-a prins o ploaie torențială și a primit îngrijiri la un spital de maici. A parcurs ultima parte a drumului până la Paris cu trenul.

Când a ajuns acolo, fără niciun ban și cu sănătatea șubredă, perspectivele nu sunau prea grozav. „La Paris am dus-o greu la început. Uneori mă țineam de ziduri să nu cad. De foame! De boală!”, povestea Brâncuși într-un interviu din 1942.

Ca să se întrețină în capitala Franței s-a angajat ca spălător de vase într-un restaurant, iar în 1905 a primit o bursă să se înscrie la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. În 1907, a ajuns să lucreze la atelierul lui Rodin însuși, dar Brâncuși a plecat două luni mai târziu. Și-a explicat decizia cu celebra frază „Nimic nu crește la umbra marilor copaci”.

Poveștile de dragoste i-au inspirat opera

Pe lângă geniul artistic, Brâncuși a fost cunoscut și ca un veritabil playboy al vremurilor. Unele dintre aceste povești de dragoste au lăsat în urmă și opere de artă inestimabile. Celebra sculptură Domnișoara Pogany a fost creată pictorița maghiară Margit Pogany, care i-a fost muză. Acesta a păstrat corespondența cu ea zeci de ani după ce relația lor s-a încheiat.

Poate cea mai controversată lucrare a lui Brâncuși este Prințesa X. Ține de fiecare să spună cu ce i se pare că seamănă, dar ce pot să-ți spun e că atunci când a văzut sculptura, Picasso ar fi exclamat „Iată un falus!” Sursa de inspirație a fost prințesa Marie Bonaparte, care ar fi suferit de frigiditate și avea nevoie de asigurări cu privire la fizicul ei și puterea de seducție – „Prințesa X” ar simboliza obsesia acesteia.

Cert e că opera a provocat un mare scandal în lumea artistică a Parisului și a fost retrasă din expoziție, dar a fost susținut de peste 70 de artiști importanți. În SUA însă, nimeni de acolo nu a avut vreo problemă cu ea, ceea ce spune câte ceva despre puritanismul lumii artistice europene.

Cea mai cunoscută relație de dragoste a lui Brâncuși a fost cea cu Maria Tănase. S-au cunoscut în 1938, când el avea 62 de ani și ea doar 25. „Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră!… Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu“, spune Brâncuși.

Dragostea nu a durat însă decât un an – au contribuit la asta posesivitatea lui și că o acuza că-și irosește talentul în cârciumi în loc să cânte la operă. Însă după ce a participat la Expoziția Internațională de la New York, Maria Tănase a cunoscut un succes fulminant. Rămâne memorabil recitalul Mariei Tănase în fața președintelui american Franklin Roosevelt, căruia i-a cântat strofele „Ține, Leano, curu’ zvelt / Ține, Leano, cu Roosevelt”. Ani mai târziu, Brâncuși a spus despre relația lor că „a durat până când ne-am plictisit definitiv unul de celălalt”.

Momente când Brâncuși a făcut istorie

Un episod care a făcut istorie e cel când sculpturile lui Brâncuși au trebuit să treacă de vama americană pentru a ajunge la o expoziție. Funcționarii au descoperit 20 de „obiecte ciudate”, iar o anume sculptură, cu un corp înalt și subțire, intitulată „Pasărea în spațiu”, le-a atras atenția. Au zis că nu seamănă cu o pasăre, au refuzat s-o considere artă și au spus că trebuie plătite taxe vamale. Pentru că data expoziției se apropia, comunitatea artistică a făcut presiuni, iar vameșii au ajuns să catalogheze lucrarea ca „ustensilă de bucătărie și echipament spitalicesc”. Deși expoziția a fost un real succes, vameșii americani au decis că orice operă vândută de artist în SUA să fie supusă taxelor. S-a ajuns la un proces pe care artistul avea să-l câștige și care va redefini pentru totdeauna felul în care este legiferată arta modernă.

Nu pot să trec nici peste întâlnirea cu miliardarul Nelson Rockefeller – da, familia despre care dubioșii vor spune că reprezinta oculta mondială. Omul era un admirator al operelor lui Brâncuși, așa că a călătorit până-n Paris să-i viziteze atelierul din Montparnasse. Rockefeller, din poziția de miliardar, îl întreabă pe sculptor cu ce îi poate fi de folos – se referea, desigur, la un ajutor financiar. Artistul i-a răspuns că poate pune mâna pe o mătură să-l ajute să curețe atelierul.

Brâncuși și România – o relație complicată

Relația lui Brâncuși cu România a fost una complexă, cu suișuri și coborâșuri. Deși tributar copilăriei din țară, Brâncuși a cunoscut gloria în afara ei. E celebră vorba lui cu „Când am plecat de aici, v-am lăsat săraci și proști, când am revenit, v-am regăsit și mai săraci, și mai proști.” După ce a trebuit să demonstreze în instanța americană valoarea operelor sale, Brâncuși s-a lovit și de comunismul autohton retrograd. 

Există o teorie conform căreia Brâncuși ar fi vrut să doneze parte a lucrărilor sale din Paris statului român, dar a fost refuzat. Mediul academic e împărțit, dar cert e că a existat la un moment dat o ședință a Academiei Române, prezidată de Mihail Sadoveanu, cunoscut lingău al regimului, unde s-a decis că operele lui Brâncuși nu se pliază pe idealurile comuniste de la acea vreme. Mai mult, comuniștii ar fi încercat la un moment dat să dărâme Coloana Infinitului cu o funie trasă de un tractor, dar s-au lăsat păgubași după ce au văzut că nu e chiar așa simplu. 

Până la urmă, probabil că e un lucru bun că majoritatea operelor lui Brâncuși au rămas în afara țării, dacă te gândești la episodul din 2013, când Poarta Sărutului s-a îngălbenit pentru că a fost spălată necorespunzător, cu un jet cu apă sub presiune.

Constantin Brâncuși, artist care a schimbat modul în care te raportezi la o sculptură, a murit la Paris, în dimineața zilei de 16 martie 1957. În prezent, două dintre lucrările lui se află printre cele mai scumpe sculpturi vândute vreodată și reprezintă România mai bine decât orice brand de țară cu care ar veni Ministerul Turismului. Poate într-o zi, va deveni și pentru români mai mult decât un pretext de festivism.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.